Chimia râvnei


Cioran obişnuia să spună în lucrările sale că o scriere care nu are nimic religios în ea nu merită să fie citită. Majoritatea cărţilor scrise de-a lungul veacurilor au avut motivul religios constant prezent, chiar dacă nu mereu drept temă principală. De ce? Dorinţa credinţei există implementat foarte adânc în străfundul nostru, încă din momentul plămădirii omului din ţărâna pământului şi suflarea de viaţă a Creatorului. Ajungem aşadar la concluzia că fiecare om este, în sine, religios. Unii îşi neagă sentimentul religios şi fac din această negare religia lor. Alţii substituie Destinatarul credinţei cu valori hedoniste şi fac din goana după plăceri religia lor. Dar o parte din oamenii planetei noastre dragi şi scumpe aderă la o anumită formă de credinţă. Să luăm doar modelul creştinismului, căci, în esenţă, el ne interesează. Printre confesiunile creştine, unii îşi spun catolici, alţii ortodocşi sau evanghelici… Chiar în cadrul unei singure denominaţiuni, unii sunt membrii pe care îi întâlneşti doar la botezuri, nunţi şi înmormântări. Alţii, mai vin pe la Crăciun şi Paşte. Unii vin săptămână de săptămână, iar alţii chiar de mai multe ori. Unii sunt consumatori de servicii divine, alţii sunt implicaţi în activităţi ecleziale. Dintre aceştia din urmă, unii Îl urmează pe Cristos aduşi fiind de curentul tradiţiei creştine în familiile din care provin, alţii ajung la individualizarea mesajului cristic şi la convertire. Unii se bizuie pe o convertire de o clipă pentru mântuire, alţii încep un proces de sfinţire şi sunt co-lucrători cu Duhul Sfânt. Vedeţi, cu cât intrăm mai în profunzime, cu atât numărul celor care se recunosc într-o categorie sau alta scade. De aceea, sarcina mea pare ingrată… Nu aş dori ca cineva să se simtă exclus, aşa că, indiferent de locul în care sunteţi pe drumul spre cer, cu dragoste vă invit să priviţi înainte, conştientizând faptul că Dumnezeu ne doreşte întotdeauna cu un pas mai aproape de El şi El va veni mereu în întâmpinarea dorinţelor noastre sfinte.
Am citit o istorisire tare interesantă despre un misionar creştin. Era mulţumit de lucrarea făcută, căci, fiind plin de râvnă, pe unde mergea, sufletele doreau tot mai mult să li se spună despre Domnul Isus. Mulţi păgâni se întorceau la Dumnezeu. Comunitatea creştină creştea văzând cu ochii, iar el era iubit şi ascultat. Într-o seară, obosit de lucrul pentru Domnul, a fost cuprins de somn. În vis, un străin pătrunde în camera sa. Are în mână o balanţă cu greutăţi şi în cealaltă un săculeţ cu instrumente şi un mic aparat. Cu o linişte gravă, străinul se apropie de preotul misionar, îi întinde mâna şi îl întreabă serios: „Îi merge râvnei dumitale?” Preotul începe să-i arate în cuvinte râvna lui. Printr-o minune, la picioarele lui se face un bulgăre ca de pământ, care creşte mereu pe măsură ce misionarul vorbeşte despre lucrarea sa spirituală. În sfârşit, străinul spune: „Bun, aceasta este lucrarea râvnei dumitale”, şi-i arată bulgărul. Străinul ia bulgărul, îl pune în balanţă, zicând apoi scurt: „Are 100 de kg”. Câtă bucurie simte misionarul! Îi vine să strige de fericire, dar se stăpâneşte şi îl priveşte pe străin. Înfăţişarea sa serioasă îl pune pe gânduri. Străinul sfărâmă bulgărul şi îl aşează în topitoarea pe care o scoate din săculeţ. Unele din produsele chimice le aşează în cazanul topitoarei, iar pe celelalte le pune deasupra, aprinzând focul. După ce se topeşte totul, toarnă ce a rămas într-o formă, de unde scoate topitura pe masă. Dar nu mai e ca înainte, un bulgăr eterogen şi lipsit de formă, acum este în diferite plăci, după diferitele materiale pe care le-a conţinut, deosebindu-se şi înşirându-se una după alta ca verigile unui lanţ. Străinul ia forma în mână şi, cu un ciocan, o desface în bucăţi. Cântăreşte fiecare bucată, după care scrie pe o foaie rezultatul. Apoi îl părăseşte pe misionar, spunându-i cu milă: „Domnul să te izbăvească!” Slujitorul lui Dumnezeu se apropie de notă şi citeşte: „Rezultatul râvnei lucrătorului X, concurent al cununei împărăţiei veşnice: Greutatea totală: 100 kg. Din care: 7 părţi interese materiale, 16 părţi ambiţii personale – lucrarea eului -, 15 părţi mândrie religioasă, 11 părţi iubirea de a conduce, 10 părţi fundamentalism, 18 părţi dorinţa de a fi lăudat, 13 părţi iubirea darurilor sale. Total: 90 kg, lemn, fân, trestie. 3 părţi dragoste de Dumnezeu, 4 părţi iubire de fraţi, 3 părţi râvna pentru evanghelizare. Total: 10 kg aur, argint şi pietre scumpe. Până atunci, lucrătorul cu râvnă se ruga să fie scăpat de mânia viitoare şi de tot ce e rău. De atunci încolo, misionarul se roagă: „Doamne, izbăveşte-mă de mine însumi!”
Râvnă… ori de câte ori părinţii mei cumpărau câte un produs preţios în rate, când încheiau contractul se mai uitau după un alt produs, pentru a-l achiziţiona ulterior. Râvnă, nu? Când eram în anul 1 la facultate, începeam să învăţ ceva şi învăţam şi învăţam… mai mult decât trebuia … şi doar la acea materie la care deschideam cartea. Acest imbold puternic spre ceva, această sârguinţă, ardoare, însufleţire, zel, strămutat în plan spiritual, poate deveni nociv. De pildă, unii cred că a te înconjura cu muniţie şi a-ţi curma viaţa împreună cu a altor zeci de suflete (vinovate de a nu-i împărtăşi credinţa într-un dumnezeu care îi urăşte pe creştini şi pe evrei) este considerată o râvnă indispensabilă mântuirii lor. Râvna lui Saul în a-i persecuta pe creştini este un alt exemplu – Fapte 9, 1. Apoi râvna Nicolaiţilor şi a altor grupări eretice ce îi învăţau pe creştinii Bisericii primare să păzească sâmbăta, nu duminica, şi să se circumcidă, se adaugă ilustraţiilor de mai sus.
Dar ce se întâmplă cu noi? Care ne spunem creştini, care lucrăm pentru Biserică? Care este chimia râvnei noastre? De unde provine, care îi este motivaţia, spre ce scop se îndreaptă?
Râvna noastră poate să epuizeze în noi resursele credinţei. De aceea, Sfântul Părinte cheamă, în toate predicile adresate păstorilor sufleteşti şi tuturor celor implicaţi în lucrarea pastorală, la reînnoirea credinţei. La reînnoirea minţii. La comuniune cu Cristos. Doar într-o relaţie personală cu Domnul Isus, doar într-o călăuzire atentă a Spiritului Sfânt, stă izbăvirea de primejdia lucrării sub imperiul impulsurilor firii. Ne regăsim, de multe ori, în ipostaza celui care slujeşte pentru Domnul fără de Domnul! Izvoarele noastre sunt însă epuizabile şi eretice. Izvorul ceresc e veşnic, pentru că se adapă întocmai din râul care curge din tronul de domnie al Dumnezeului Întreit – Apocalips 22, 1.
Există aşadar o râvnă nocivă. Dar… medicul meu coordonator, catolic, a replicat cuvintelor mele de admiraţie pentru dedicarea sa în muncă în felul următor: „pacienţii cred că e conştiinciozitate ceea ce fac pentru ei. De fapt, ceea ce fac este să lucrez în spiritul credinţei.” Deci poate exista şi o râvnă a Lui în noi. Prin ea, misionarul în lumea păgână de mai sus reuşeşte până la urmă să obţină o compoziţie de metale sfinte la examenul chimic ceresc. Prin râvna duhovnicească, teroristul îl îmbrăţişează pe evreu şi pe creştin şi chiar îşi dă viaţa pentru ei, în locul lor. Prin râvna Domnului în el, Saul, cândva ucigaşul urmaşilor Domnului Cristos, devine sfântul Paul, Apostol al Neamurilor şi martir pentru Cristos. Iar grupările ce promovează doctrine şi nu iubirea, se transformă, prin El, în cete de oameni cu râvnă pentru unitatea şi îngăduinţa creştine: Romani 14.
O carte care nu are nimic religios în ea nu merită să fie citită, spunea Cioran. Viaţa noastră este o carte. O carte în care cuvântul „râvnă” apare de multe ori. O râvnă a plăcerilor cantitative pentru unii, o râvnă a plăcerilor calitative pentru alţii. O râvnă în lucrarea Domnului pentru El şi fără de El sau cu El şi spre gloria Lui. Pare aşa de complicat… Dar totul se simplifică atunci când „rulăm” în minte acelaşi scurt mesaj: Isus Cristos. „Astăzi, rămân peste program la serviciu nu pentru bani, ci pentru El”. „Astăzi, citesc ceva interesant nu pentru a mă umfla în pene că sunt isteţ, ci pentru mulţumirea Celui care e Domnul cunoaşterii”. „Astăzi, dau acest examen nu pentru că mai am loc în perete să-mi mai atârn o diplomă, ci pentru a folosi ştiinţa mea spre slava Lui!”. „Astăzi, spun unui prieten cât îmi e de drag, nu pentru a-i câştiga simpatia, ci pentru a-L bucura pe Cel care este Prietenul tuturor”. „Astăzi, îmi ‘lovesc’ soţia cu o floare, nu pentru că e îmbufnată pe mine de câteva zile, ci pentru că El ne-a binecuvântat în taina unirii noastre”.
Avem râvnă şi nu o putem stăpâni! Dar o putem transforma… Nu, rectific… o putem pune in balanţa Străinului, o putem evalua, putem să renunţăm la ea, cerând, după aceasta, una nou-nouţă de sus!
Să alegem, aşadar, râvna bună, eternă şi sfântă! „Doamne Isuse, ajută-ne la aceasta!”
25 ianuarie 2007 –
Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s