Noaptea aproape a trecut


În puţinele ocazii în care ajung la casa părinţilor mei, una dintre nopţi este mai scurtă pentru mine decât celelalte. Noaptea de sâmbătă spre duminică. Biserica e departe de casă, motiv pentru care trebuie să merg pe jos o bună bucată de vreme până în locul de unde pot lua un mijloc de transport. Îmi pun ceasul să sune, dar întotdeauna mă trezesc mai devreme. De ce? Primele raze aduc lumina în camera mea. Păsările încep concertul, îşi aduc lauda lor la adresa Creatorului, rugăciunea lor de dimineaţă. Oamenii încep să discute unii cu alţii. În câteva clipe, chiar de-aş avea dorinţa să-mi continui somnul, e greu să o pot face. Ştiu când noaptea se termină… pentru că apar semnele zorilor.
„Învăţaţi de la smochin exemplul lui: când mlădiţa lui este fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. La fel şi voi: când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că timpul este aproape, gata să vină”. (Matei 24, 32-33). Aşa sunau cuvintele Mântuitorului cu mai bine de 2000 de ani în urmă. Creştinii primului veac trăiau aşteptarea Domnului Isus cu încredinţarea că ea se va produce în vremurile lor. Era evenimentul care genera trăirea creştină la parametrii duhovniceşti reali. Se fac multe sondaje printre creştinii practicanţi ai zilelor noastre. Întrebaţi fiind: „- Ce înseamnă a fi creştin?”, toţi vor da răspunsuri de genul acesta: „A fi creştin înseamnă a crede în Dumnezeu”, „…a crede în Isus Cristos”, „…a face fapte vrednice de convertire”. În crez, noi mărturisim credinţa în Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt şi Biserica Sa. Uităm însă un pasaj, esenţial de altfel:
„Şi iarăşi va veni cu mărire, Să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi, A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit…”
A fi creştin înseamnă şi a crede în a doua venire a Domnului Isus. A o aştepta. A o anticipa. A lucra pentru grăbirea ei prin convertire personală şi propovăduirea Evangheliei.
Când va veni sfârşitul? Când mulţi îşi vor lua identitatea Domnului Isus (Matei 24,5), când războaiele şi neînţelegirile dintre popoare vor atinge apogeul (v.6), când evenimentele tectonice, scăderea nivelului de trai şi epidemiile aducătoare de moarte vor afecta diverse părţi ale lumii (v. 7b), când creştinii vor fi persecutaţi (v. 9), mulţi vor lepăda credinţa în Isus (v. 10), urmând alte căi decât Calea Veşniciei, Isus Cristos (v. 11). Biblia va fi tradusă în multe limbi, iar misiunile creştine vor atinge zonele neevanghelizate (v. 14).
Sunt în asentimentul multora afirmând că Uniunea Europeană este un semn al apropierii Domnului Isus. O astfel de Asociaţie Globală, Universală, care tinde să uniformizeze toate naţiile într-o căldare unică mi se pare foarte asemănătoare descrierii Babilonului apocaliptic (Apocalipsa 17,5). „Va veghea la pacea omenirii”. Pacea cărei naţiuni? Căci dacă pacea unora înseamnă războiul altora, atunci devine un non-sens. „Va aduce libertatea de credinţă”. Pentru ce credinţă? Interzicând orele de religie creştină din şcoli, substituindu-le cu lecţii de religie orientală? Oferindu-ne cursuri de „cateheză” în ideologia liberalismului fără de Dumnezeu? „Ne va face egali cu celelalte naţii”. Dar nu suntem egali. Nu vom fi niciodată, decât în aparenţă. Avem specificul nostru, gândirea noastră, tezaurul nostru cultural. Nu suntem nici inferiori, nici superiori altor popoare. Suntem doar diferiţi. Eu cred că vom fi mai singuri şi mai debusolaţi ca nicicând în istorie.
Cred însă într-o Uniune Universală. Cu tot sufletul. Cred în pace, dar numai în cea înfăptuită de Domnul Păcii, Isus Cristos. Mă declar „făcător de pace”, numai propovăduindu-L pe El drept Cale a reconcilierii umanităţii. (Matei 5,9). Cred în libertatea de credinţă. Cred că doar credinţa în Isus îi poate face pe oameni cu adevărat liberi. Cred în poporul român, dar în acel popor care a spus odinioară „Da” creştinismului, deşi nu a trăit mereu la înălţimea chemării şi a harului. Cred într-o astfel de Uniune Universală. Ea poartă numele „Biserica Domnului Isus Cristos”.
Zorii Bisericii Creştine se iveau la Rusalii. Erau acolo evrei, greci, prozeliţi. Cândva, strămoşii acestora, ocrotiţi de corabie, în urma potopului din vremea lui Noe, au încercat să ridice un turn al cărui vârf să atingă cerul pentru ca apele mâniei divine să nu-i nimicească. Atunci, limbile au fost încurcate. La Rusalii, în limbi de foc, Duhul Sfânt se pogora asupra comunităţii ce stăruia în rugăciune. Dar Focul Acesta Ceresc purta în El mesajul veritabil al păcii şi înţelegerii. Babelul, dorit a fi păzitorul universal uman, a adus încurcarea limbilor. Bisericii i s-a oferit darul vorbirii în toate limbile şi paradoxal într-una singură: limba iubirii şi a păcii lui Cristos. Iată Turnul spre cer, iată corabia salvatoare, iată Prinţul Păcii: Isus Cristos.
Intrarea României în Uniunile Lumii se va împlini curând. Să nu ne temem! Să privim cu bucurie înainte! Dacă-L avem pe Cristos în noi, prin Spiritul Sfânt, dacă ne-am dedicat Lui, vom răbda pănă la sfârşit. Să ne amintim că „Biserica în persecuţie” a fost „Biserica în glorie”. Dar, în egală măsură, să ne cercetăm relaţia cu Domnul Isus. La întâlnirea ecumenică a Bisericilor istorice din Sibiu, preotul greco-catolic spunea în predica sa: „Nu putem intra în Europa decât ca şi creştini înnoiţi!” Adică oameni schimbaţi, transformaţi după chipul şi asemănarea Domnului Cristos. Creştini gata să judece şi să acţioneze duhovnicesc într-o lume a cărei lege de existenţă este secularismul.
„Deşteaptă-te, române!” este imnul ce ar trebui să fie mai analizat ca niciodată. Adevăraţii barbari abia acum se apropie. Încercând să ne ducă spre somnul cel de moarte, şi încă moarte veşnică!
„Dar ceea ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintăi. Aminteşte-ţi, deci, de unde ai căzut, converteşte-te şi fă faptele pe care le făceai la început! Dacă nu, voi veni la tine şi voi muta sfeşnicul tău de la locul lui – dacă nu te converteşti!” (Apocalipsa 2, 4-5)
Să avem curajul să declarăm război timpului! Să ne întoarcem din nou ceasornicul la clipele iubirii dintăi pentru Domnul Isus! Iar când avatarurile trecutului şi ofensiva viitorului întunecă cerul nostru, cerul Lui, să îndrăznim să Il chemăm pe Domnul Isus, Luceafăr în noapte, să ne aprindă din nou candelele dorului după El!
„Noaptea aproape a trecut şi ziua este aproape”. (Romani 13: 12)
18 mai 2006 –
Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s