Recuperarea demnităţii


La cursul de bio-etică, discutându-se subiectul „euthanasia”, am fost confruntat cu întrebarea: „Cum poţi lăsa un suferind de o boală cronică, într-un stadiu terminal, să supravieţuiască, îndurând cele mai cumplite chinuri? A-i curma viaţa nu ar reprezenta o dovadă a respectului pentru demnitatea umană?” Atunci mi-am pus serios întrebarea: „Ce este demnitatea?” După ce mi-am dat răspunsul, în minte mi-au venit exemplele unor cunoştinţe, unele demne, altele nedemne. Curios este faptul că mulţi handicapaţi fizic şi mental, mulţi bolnavi fără nădejde, emană o veritabilă demnitate, în timp ce oamenii sănătoşi, bogaţi, frumoşi, inteligenţi par aşa de săraci în această virtute. La Rochefaucald spune: „Există o demnitate care nu atârnă de noroc, este o anumită atitudine care ne distinge şi care pare a ne destina pentru lucruri mari, este preţuirea pe care ne-o dăm singuri, fără a ne da seama. Prin aceasta, câştigăm respectul celorlalţi oameni şi, de obicei, ea este aceea care ne pune deasupra lor mai mult decât naşterea, funcţiile şi decât însuşi meritul”. Iată cum, din nou, alunecăm pe o pistă greşită. Legăm demnitatea de lucruri exterioare. Oricât vom încerca să schimbăm contextul, vom avea surpriza să aflăm că, în căutarea propriei noastre demnităţi, suntem la fel de puţin respectabili ca la început. Îmi iau o slujbă nouă, am mai mulţi bani. Îmi cumpăr haine de valoare şi, dacă se poate, ţin eticheta la vedere, pentru ca prietenii mei să vadă că am vestimentaţie de firmă. Treptat, numărul amicilor creşte în progresie geometrică. Îmi sunt mai aproape mai ales când au nevoie de împrumuturi. Mă analizez şi îmi pun pe drept întrebarea: „Ce respectă prietenii mei la mine? În relaţiile noastre, eu am demnitate sau banii mei?” Cunosc oameni care leagă demnitatea cuiva de statutul său marital. Sunt foarte mulţi români care gândesc aşa. Un păstor de suflete mă înţeapă periodic: „Mai ai un pas până vei deveni doctor adevărat. Îţi lipseşte o coastă…”, o soţie adică.
Am căutat câteva definiţii ale conceptului de demnitate. Demnitatea e „autoritatea morală”, „prestigiul cuiva”, „gravitatea”, „măreţia”, „rangul”, „funcţia” sau „însărcinarea înaltă”. Demnitatea este „valoarea supremă a omului şi a naţiunii”, „măsură de apreciere între oameni”, „procesul de apreciere a individului ca om”. Fiecare om doreşte să fie demn. Pentru orice nevoie şi dorinţă există un substrat real şi un răspuns adecvat. Substratul ar trebui căutat pe undeva în primele declaraţii ontologice: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune…” (Geneza 1, 31). După ce omul a fost creat, Dumnezeu a analizat întreaga Creaţie, în vârful piramidei căreia l-a aşezat pe om şi l-a declarat desăvârşit. Măreţia, autoritatea, demnitatea cu care omul a fost investit (Geneza 1, 28), încă din procesul „fabricaţiei”, explică foamea de demnitate a lumii întregi. Alegerea neinspirată, dar liber consimţită, a păcatului ne aruncă în abisul depărtării de Dumnezeu. Pachetul binecuvântării, care include demnitatea, este retras. Realitatea zilelor noastre, zugrăvită de Sfântul Părinte în mesajul „Urbi et Orbi” de anul acesta nu e decât proiecţia, peste veacuri, a rebeliunii faţă de Dumnezeu cu întregul Său sistem de valori:
„Câte răni, câtă durere în lume! Nu lipsesc calamităţile naturale şi tragediile umane care provoacă nenumărate victime şi uriaşe pagube materiale. Mă gândesc la ceea ce s-a petrecut recent în Madagascar, în Insulele Solomon, în America Latină şi în alte regiuni ale lumii. Mă gândesc la flagelul foametei, la bolile incurabile, la terorism şi la sechestrările de persoană, la miile de feţe ale violenţei – uneori justificată în numele religiei – la dispreţul pentru viaţă şi la violarea drepturilor umane, la exploatarea persoanei. Privesc cu îngrijorare la starea în care se găsesc nu puţine regiuni ale Africii: în Darfur şi în ţările vecine starea continuă să fie catastrofală şi din păcate situaţia umanitară este subevaluată; la Kinshasa, în Republica Democratică Congo, ciocnirile şi jafurile din săptămânile trecute suscită temeri privind viitorul procesului democratic congolez şi reconstrucţia ţării; în Somalia reluarea confruntărilor îndepărtează perspectiva păcii şi agravează criza regională, mai ales în ceea ce priveşte deplasările populaţiei şi traficul de arme; o gravă criză roade Zimbabwe, pentru care Episcopii ţării, într-un recent document, au indicat ca singura cale de depăşire rugăciunea şi angajarea activă pentru binele comun. De reconciliere şi de pace are nevoie populaţia din Timorul de Est, care se pregăteşte să trăiască importante alegeri electorale. De pace au nevoie şi Sri Lanka, unde doar o soluţie negociată va putea pune capăt dramei conflictului care însângerează ţara şi Afghanistanul, marcat de crescânda nelinişte şi instabilitate. În Orientul Mijlociu, pe lângă semne de speranţă în dialogul dintre Israel şi Autoritatea palestiniana, nimic pozitiv nu vine din păcate dinspre Irak, însângerat de masacre continue, în timp ce populaţia civilă emigrează. În Liban, paralizia care a cuprins instituţiile politice ameninţă rolul pe care ţara e chemată să îl desfăşoare în regiune şi pune în pericol viitorul ei. Nu pot, în fine, uita dificultăţile pe care comunităţile creştine din Ţara Sfântă le înfruntă zilnic şi exodul creştinilor de acolo, din leagănul credinţei noastre. Faţă de ei îmi reînnoiesc cu afecţiune expresia apropierii mele spirituale”.
Am fost cândva liberi să alegem între bine şi rău. Acum nu mai putem. Veninul şarpelui ne-a otrăvit fiinţele cu egocentrism. Suntem într-o criză a identităţii, ce atrage, automat, o criză a demnităţii noastre. Aşa gândeau şi ucenicii Domnului Isus. Tocmai în momentul în care promisiunile profetice păreau că-şi găsesc împlinirea deplină în Isus, Acesta suferă batjocură, e dat la moarte dureroasă, iar trupul Său e aşezat într-un mormânt al unui fariseu milostiv. Nici măcar nu îndrăznesc să iasă din cetate, de frica învăţătorilor Legii, sunt ascunşi într-o casă, în spatele unei uşi zăvorâte. Femeile mironosiţe pornesc să ungă corpul decedatului Isus cu miresme. Domnul murise într-o zi premergătoare Sabatului, iar sâmbăta ce urma le-a obligat să lase trupul neîmbălsămat. Chiar se gândeau cum vor putea deplasa piatra de câteva tone, cum vor putea trece de sigiliul roman, cum vor îndupleca puternicele gărzi, lăsate de strajă, să le ajute.. Surprinzător, îngerii le întâmpină cu vestea glorioasă: ” A înviat!” Ele merg degrabă la ucenici, le împărtăşesc minunea… iar evreii aceştia, fricoşi, disperaţi, închişi într-o odaie ascunsă, îşi redobândesc demnitatea. Frica de ieri devine curajul de a înfrunta moartea prin martiriu sau exil. Disperarea de ieri e înlocuită de speranţa într-o înviere mai bună. Închistarea de ieri e astăzi deschidere spre o lume întreagă, în evanghelizare şi misiune. Între ziua de ieri, când erau fără demnitate, şi azi există mesajul: „Cristos a înviat!” Ştiţi care este paradoxul? Nici un om nu a făcut nimic, vreme de milenii, pentru a redobândi demnitatea pierdută. Domnul Isus, deşi neîmpărtăşind alegerea păcatului, ne-a recuperat demnitatea prin moarte şi Înviere. Abia acum ceea ce spune Schiller se transformă din „utopie” în „realizabil”: „Demnitatea voastră e în mâinile voastre, păstraţi-o! Ea coboară cu voi! Cu voi se va înălţa!”
Demnitatea nu trebuie să depindă de culoare, sex, vârstă, naţionalitate, sănătate, stare civilă. Ci doar de o alegere: a fi sau a nu fi cu Isus, a-L primi sau a nu-L primi ca Mântuitor, a trăi sau a refuza minunea învierii tale prin El!
Cristos a înviat!
19 aprilie 2007 –
Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s