Statornicia îngerilor şi înaintarea veacurilor


Cu puţin timp în urmă, o doamnă depresivă mi-a relatat că îi este greu să-l suporte pe al său soţ, un dependent de alcool care i-a făcut viaţa un calvar. În multiple instanţe, i-a trecut prin minte să-i curme viaţa celui cu care a împărţit o bună bucată din a sa existenţă. Femeia era creştină practicantă, evlavioasă, foarte ancorată în spiritual.

Un autor inspirat afirma: „Îmi este uşor să-l iubesc pe cel care este departe de mine, îmi este greu să-mi iubesc vecinul”. Alteori, îţi e mai facil a-ţi iubi vecinul decât pe cel din casa ta. Mântuitorul leagă iubirea aproapelui de dragostea faţă de propria-ţi făptură. „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!” Cum l-ai putea iubi pe cel de lângă tine, când faţă de Cristosul dinlăuntrul tău nutreşti o indiferenţă indolentă? Cum îl poţi iubi pe cel din căminul tău, când în locaşul tău interior Cristos e dispreţuit, redus la tăcere?

Pe de altă parte, găsirea Domnului Isus, înnoirea minţii prin fiinţarea Lui în noi, nu ne transformă în „desăvârşiţi” peste noapte. Cred în sfinţire, nu cred însă în perfecţiunea umană, pe pământul căderii. Pentru noi, fiinţe limitate, cei de lângă sunt mai uşor sau mai greu de iubit. Vorbim despre dragoste mai mult decât iubim, în acelaşi mod în care vorbim despre Isus fără a-L cunoaşte real, personal, profund.

Ce să facem atunci când nu putem iubi? E o întrebare care m-a frământat o vreme. Până când mi-am amintit că iubirea este, înainte de toate, o poruncă. Şi, ca orice poruncă, trebuie împlinită indiferent de simţămintele noastre cu privire la ea. Să începem să iubim cu ale noastre sforţări şi vom sfârşi iubind prin puterea Duhului Sfânt! Să începem să împlinim porunca iubirii şi vom sfârşi dobândind cea mai înaltă virtute, „statornicia îngerilor şi înaintarea veacurilor” (Sf. Ioan Scărarul), iubirea. Ce alt cadou I-am putea face lui Dumnezeu, care Şi-a dat ce-a avut mai scump pentru salvarea noastră, într-o perioadă de Advent?

Să facem din Adventul acesta sărbătoarea dragostei faţă de Domnul Cristos şi faţă de aproapele nostru! Să aprindem lumini care să risipească întunericul mascat al capătului de istorie:

– să aprindem o lumină pentru cei care n-au văzut niciodată lumina! Lumina aceasta să le slujească drept călăuză spre o viaţă de lumină eternă!

– să aprindem o lumină pentru cei care nu pot merge! Lumina aceasta să le dea puteri nebănuite de a-şi purta fiinţele pe Calea Vieţii Celei fără de sfârşit!

– să aprindem o lumină pentru cei care nu aud! O lumină care să îl conducă pas cu pas spre tărâmul muzicii nepervertite a sfintelor sfere!

– să aprindem o lumină pentru cei care mor fără a şti de Isus! Şi, în ceasul cel de pe urmă, să aibă parte de a Lui chemare la o viaţă de adevărată Lumină!

– să aprindem o lumină pentru cei voit despărţiţi de Isus! Lumina Lui să sfarme până şi cele mai ferecate inimi!

– să aprindem o lumină pentru cei flămânzi şi însetaţi! Domnul să le fie hrană îndestulătoare şi băutură nestricăcioasă!

– să aprindem o lumină pentru cei ce plâng! Diamante cereşti să le devină roua din ochi, cu al Lui Cristos zâmbet să le fie întâmpinată zbaterea lăuntrică!

– să aprindem o lumină pentru cei al căror adăpost e frigul! Să le încălzească fiinţele, să le devină haine şi încălţări sfinte!

– să aprindem o lumină pentru văduve şi orfani! Cristos să le fie soţ şi părinte, mângâiere şi îndreptare!

– să aprindem o lumină pentru toţi cei singuri! Domnul să le fie de-ajuns, acum şi-n veşnicie!

– să aprindem o lumină pentru toţi cei răniţi şi stigmatizaţi întru numele Domnului Isus! În rănile Lui să le fie ascunse rănile, în persecuţia Lui să le fie vindecate ponegririle, în moartea Lui să le fie înfrântă moartea!

– să aprindem o lumină pentru cei cu inima zdrobită, cu duhul smerit şi sărac! În a Lui inimă Preasfântă să găsească speranţa mântuirii!

– să aprindem o lumină pentru cei în război! Pacea Lui să se reverse peste inimile cele îndurerate, mântuirea Lui peste trupurile frânte!

– să aprindem o lumină pentru cei asemenea nouă şi pentru cei diferiţi de noi! Împreună să ne găsească Ziua cea de pe urmă fiind în El şi năzuind la El!

– să aprindem o lumină pentru cei pe care-i apreciem şi, mai ales, pentru cei pe care-i criticăm şi bârfim! Să ne inspire Logosul a noastră vorbire, ca în ea să nu fie decât mierea iubirii pentru toţi oamenii… şi atât!

– să aprindem o lumină pentru oameni, indiferent de naţie, religie, culoarea pielii, păcat sau virtute!

E sfârşit de istorie… Noaptea aproape a trecut. Dar, cum e încă întuneric, să nu uitaţi să aprindeţi, cu gândul şi cu ruga, lumina iubirii! Aprindeţi, dacă nu vă cer prea mult, o lumină şi pentru mine! Sunt om şi nimic din ceea ce-i omenesc nu-mi este străin!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în dragoste, lumină. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s