De ce S-a înălţat Isus?


„- Nu mă pot concentra la nimic, de când am aflat vestea… Oare de ce a trebuit să moară un om deosebit, în floarea vârstei, care mai avea atâtea de dăruit?” Iată câteva din întrebările care luau fiinţă în inima unei colege de lucru, în plin praznic al Înălţării Domnului Isus, după calendarul de răsărit. Un medic obstetrician-ginecolog care o îngrijise pe colega mea în timpul sarcinii sale, un medic cu adevărat „uman” într-o specialitate medicală dură, asistent universitar plin de iubire faţă de studenţi, a trecut în veşnicie. Nouă, ca bărbaţi, ne e greu să ne imaginăm cum atitudinea unui medic obstetrician poate să răvăşească lăuntrul unei femei însărcinate, aşa cum, din păcate, se întâmplă adesea, sau îi poate da curaj să parcurgă o perioadă şi aşa dificilă din a sa existenţă. Din această perspectivă, întristarea fostei paciente a celui decedat îşi are justificare. Şi chiar aşa, de ce mor prea repede oamenii pe care noi îi apreciem? De ce ne lasă singuri, într-o lume cu atât de puţine valori, să ne mâncăm unii pe alţii, să ne scoatem ochii, să ne urâm şi să ne războim neîncetat?

*

A înviat Cristos şi speranţele tuturor cunoscuţilor Săi s-au înnoit. „Oare va predica din nou, cu autoritatea-I unică, fără putinţă de a fi imitată?” „Oare îi va vindeca din nou pe cei bolnavi şi plini de credinţă?” „Oare îi va reabilita iarăşi pe păcătoşi, dându-le şansa trăirii virtuoase?” „Oare va ajusta din nou sistemul religios la parametri trăirii profunde şi autentice?” Oh, câte năzuinţe renăşteau în inimile preaiubiţilor ucenici ai Domnului! Şi iată-i pe toţi, în frunte cu al lor Învăţător, la doar patruzeci de zile după glorioasa Înviere, pe munte, luându-şi „la revedere” de la Cristosul Cel fizic în mijlocul lor atât de puţină vreme. Desigur, cum bine spune patristica, mare bucurie trebuie să fi fost pentru drepţii aflaţi în prezenţa lui Dumnezeu, când L-au văzut printre ei pe Cel pe care, cu a lor viaţă, L-au oglindit! Mult trebuie să se fi bucurat Adam, primul om greşit, că un al doilea Om, chiar Dumnezeu întrupat, a răscumpărat toată greşeala lui care a denaturat creaţia întreagă! Sau Abel, ucis de al său frate pentru că a adus o jertfă primită de Dumnezeu, cum avea să se bucure să-L adore pe Isus azi Înălţat, ieri ucis de fraţii Săi pentru jertfa desăvârşită a vieţuirii în Adevăr! Sau Noe, sau Abraham, sau Iacov! Ori Iosif cel curat, vândut de fraţii săi, ca Domnul Isus, dar ridicat de Dumnezeu în poziţia de mântuitor al tatălui şi al fraţilor săi vrăjmaşi! Sau Moise, profetul! Sau David, strămoşul de trup al Domnului! Ori Melchisedec, icoana veterotestamentală a preoţiei legii celei noi! Pentru toţi aceştia, precum pentru mulţi alţii aflaţi în slavă, înălţarea lui Cristos a fost prilej de sărbătoare cerească. Şi aici iată surpriza! Pentru ucenicii rămaşi pe pământ, Înălţarea Domnului Isus nu e motiv de disperare, ci de veselie duhovnicească. „Şi a fost că, pe când îi binecuvânta El, a fost despărţit de ei şi a fost ridicat la cer. Şi ei, după ce I s-au închinat, s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie” (Luca 24, 50-52). De ce? Curând, Isus avea să revină din nou pe pământ, de astă dată prin Spiritul Sfânt. Nu în chip văzut, ci într-unul tainic, dar totodată accesibil tuturor celor care cred în El. Nu într-un trup limitat de timp şi de spaţiu, ci chiar în locuinţele interioare ale celor care-L primesc, înveşnicindu-le şi purtându-le în infinitul sferelor cereşti.

* *

Preaiubiţilor, nu pot înţelege nici eu întru totul de ce oamenii deosebiţi ne sunt luaţi „prematur” de lângă noi. Ştiu că e un gol imens pe care ei îl lasă în urma morţii lor. Un lucru îl ştiu cu certitudine: plecarea lui Isus din mijlocul nostru nu ne lasă singuri, fără de scumpa-I prezenţă! Înălţarea Domnului Isus ni-L aduce pe El, alături de întreaga Sfântă Treime, nu mai departe de spiritul nostru, în glorioasa zi de Rusalii din viaţa noastră. Vă e greu fără cei dragi. Sunteţi singuri fără ei. Vă înţeleg. E însă Unul care umple orice spaţiu ce strigă de iubire cu dragostea Lui. Şi nu-i pierdere umană a cărei durere să n-o poată compensa prezenţa Sa. Şi nu-i pierdere umană pe care El să nu o poată transforma în motiv de nădejde, căci, în El, nici un credincios nu se pierde de Dumnezeu şi nu se pierde nici de ai Săi, plecaţi întotdeauna prea repede din lumea noastră pervertită, săracă şi rece. Mare dreptate avea sfântul Ioan Gură de Aur când spunea: „Isus S-a înălţat la cer pentru ca cerul să se coboare în noi!” Şi de e cerul în noi, cumva, greu de înţeles, tot prin Cristos care e Totul în toţi, ne sunt foarte aproape şi cei adormiţi întru El şi prea repede răpiţi din mijlocul nostru.

Să medităm încă la semnificaţia Înălţării Domnului nostru: „Isus S-a înălţat la cer pentru ca cerul să se coboare în noi!” Şi să ne servească meditaţia aceasta întru mântuire şi sfântă mângâiere în vreme de doliu, de solitudine, de descurajare.

Cristos S-a înălţat!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Înălţare, doliu, moarte, suferinţă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s