Am vreo valoare in lume?



Am fost putin surprins sa constat ca printre cele mai bune cincizeci de filme catolice ale tuturor timpurilor se numara si „It’a a wonderful life?” De ce m-a uimit statistica? In primul rand, pentru ca nu stiam ca e film la realizarea caruia au lucrat catolici. In al doilea rand, pentru ca filmele noi, cu efecte atat de puternice incat sa ascunda golul moral al mesajului transmis, detin monopolul locurilor de varf in statisticile cu tema cinematografica. In al treilea rand, pentru ca gusturile mele sunt putin diferite, adesea antagonice, in raport cu cele ale majoritatii. Filmul acesta contine povestea fiecaruia dintre noi, macar intr-un singur moment al vietii, daca nu in mai multe. Un barbat, in culmea ruinei financiare, se gandeste serios sa-si curme viata. Afacerile ii sunt la pamant, casnicia in pragul falimentului, stima de sine lipseste complet. In mijlocul disperarii, la vremea praznicului Craciunului, un inger se face vazut inaintea lui, conducandu-l intr-o calatorie fascinanta. O calatorie in care personajul nostru principal descopera ca viata celor apropiati lui, fara existenta sa, ar fi fost o ruina.

O persoana draga sufletului meu, inima manifestarilor interconfesionale din oras, imi spunea, de curand, ca nu a mai organizat nimic pentru ca nu a fost multumit de prestatia sa din cursul manifestarilor crestine pluridenominationale trecute. Intre timp, eu eram la fel de dezamagit din pricina propriilor mele falimente, care, din nefericire, nu tineau de imagine, ci de esenta interiorului meu. Activitati comune, devenite de ani buni traditie in Sibiu, nu s-au mai desfasurat. Si pentru ca inima aceasta, in anul trecut, nu a mai batut, multi s-au intristat, relatiile dintre crestinii de diverse orientari s-au racit si inca o sansa spre apropierea tinerilor de Cristos si, prin El, a unora de ceilalti, s-a stins.

Inainte de ziua aniversarii mele, M ma suna intotdeauna. „Zi-mi ce vrei sa-ti gatesc!” Cumpara din banii ei totul, pregatea mesele cu delicioase bucate, dupa care se retragea discret, inainte, adesea, de sosirea invitatilor. M fusese abandonata de parinti si crescuta de o matusa si de un unchi binevoitori. La o varsta frageda, a venit la Sibiu, a lucrat, a urmat apoi scoala de asistente, s-a angajat in spital, unde munceste si in prezent. Smerita M, cea mult iubitoare de Cristos si de semeni, intalneste insa un domn. Unul cu un trecut zgomotos, prea ancorat in cele ale firescului ca sa priveasca, macar pentru o clipa, la ale inaltului. Toate lipsurile afective ale copilariei i se trezesc sub imboldul pasiunii pe care el declara ca i-o poarta. M sta pe ganduri, pune in balanta ambele variante si hotaraste ca are nevoie de ajutor specializat pentru a alege intelept. Apeleaza la un psiholog laic si felul ei de a fi se schimba radical: „M, pana acum te-ai gandit la Dumnezeu si la altii. De-acum, gandeste-te si la tine! Chiar de nu-l iubesti pe omul asta si nu esti sigura de sentimentele pe care i le porti, trebuie sa fi dezvoltat pentru el macar atasamentul, uneori mai important decat iubirea”. De cativa ani, M a ales. Acum nu mai e in Biserica, nu mai face acte de caritate, incearca sa traiasca gandindu-se la ea, asa cum nu a facut-o niciodata inainte. Dar nu se simte implinita deloc. Bine spune cantarea: „Departe de casa Ta, Doamne, am uitat iubirea Ta, am uitat de fratii mei, m-am gandit numai la mine. Departe de casa Ta, Doamne, rataceam strain prin lume, cautand doar fericirea, dar sunt trist si inselat.”

Preaiubitilor, oridecateori ne punem intrebarea „Am vreo valoare in lume?”, va invit sa facem impreuna un lucru salvator: sa ne defocalizam de pe noi insine si sa ne refocalizam pe Isus si pe oameni. Doar in aceasta aparenta pierdere a noastra din vizorul propriei noastre preocupari avem oportunitatea sa ii gasim raspunsul corect chestiunii valorii personale. Cand credem ca nu mai avem ce da, s-ar putea ca abia atunci Domnul sa daruiasca prin noi. Cand am ajuns la limitele iubirii, s-ar putea ca abia atunci sa iubim cu iubirea Lui. Si, scumpii mei prieteni, eu zic ca avem destule motive sa ne indoim de multe, de relatiile noastre, de slujbele noastre, de noi insine. Sa nu ne indoim niciodata de valoarea pe care El ne-o atribuie, tie si mie. E valoarea aceea monumental pictata pe crucea unde Cristos a murit, invitandu-ne acum la a ne intoarce acolo, pentru a ne descoperi lumina, pacea, siguranta, fericirea, paradisul pierdut!

„S-a inserat peste intregul sat,
Intinde noaptea valul ei intunecat.
Ramai aici, eterne paradis,
M-astepti pe-altar, cu-acelasi dor aprins,
Sa ma-ntorc iar.

R: Doamne, vreau iubirea mea sa-Ti dau,
Sa fii mereu intaiul gand al meu,
Oriunde merg si-n tot ce fac,
Sa stiu ca esti prezent.

Ingenunchez si umilit te rog,
Sa-mi ierti al necredintei crud zalog ce m-a legat
Raman uimit si-n suflet fericit,
Ca mana ce m-a ridicat
E mana Ta.”

Cantarile tinerilor catolici

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în daruire, disperare, inselare, Isus, iubire, valoare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Am vreo valoare in lume?

  1. Pingback: Când tu contezi cu adevărat | File din jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s