Adevărata odihnă


„Oh, de aş avea aripi ca un porumbel, aş zbura şi m-aş odihni!”
Psalmul 54(55), 6b

Nu ştiu alţii cum sunt, dar una dintre pasiunile mele este somnul. Pe cât îmi place somnul, pe atât sunt de sensibil la capitolul acesta: mă trezeşte orice zgomot, mă împiedică să adorm orice grijă insignifiantă. În ultimele zile, s-au adunat mai multe probleme mărunte, cel mai greu fiind percepută trecerea în nefiinţă a laptopului meu şi nevoia achiziţionării altuia, insomnia făcându-şi bucuroasă culcuş, timp de câteva seri. Fiţi veseli cei care puteţi dormi în orice vreme! Noi, ceilalţi, cunoaştem ce înseamnă să mori de oboseală şi, totuşi, să nu te ia somnul! Un mic sfat pentru insomniaci: nu vă propuneţi să dormiţi cu orice chip! Pentru odihnă, e nevoie de relaxarea minţii, teama de „a nu dormi şi-n noaptea asta” garantând insuccesul. Când nu vă puteţi odihni, uitaţi de somn! Umpleţi-vă timpul cu lucruri frumoase şi de folos sufletelor dumneavoastră!

Tot cugetând la chestiunea aceasta a odihnei, am dat peste spusele Scripturii, cu referire la fericita stare a celor mântuiţi, în lumea de dincolo: „Şi cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, pentru că a luminat-o gloria lui Dumnezeu şi lumina ei este Mielul… Şi porţile ei nicidecum nu vor fi închise ziua, pentru că noapte nu va fi acolo” (Apocalips 21, 23;25). În Paradis, somn nu va mai fi, nici nevoie de el, nici neputinţă de a-l obţine. Odihna sfinţilor este Cristos şi, vai, cât de dulce trebuie să fie preaplinul părtăşiei veşnice cu El!

Pe paginile Genezei (Facerea 8), stă scrisă o istorisire a cărei tâlcuire ne va fi necesară pentru a înţelege subiectul propus. Din cauza păcatului, oamenii se stricaseră iremediabil, iar Dumnezeu hotărâse că era ceasul pentru dezlănţuirea sfintei Sale judecăţi. Un potop avea să acopere tot pământul, iar toate vieţuitoarele urmau să fie distruse. În marea-I îndurare, Dumnezeu hotărâse însă şi o cale de salvare pentru cei care, la ultima chemare, se vor îndrepta, şi pentru câte o pereche din animalele pământului: corabia lui Noe. Şi a venit potopul. Cei salvaţi se aflau în corabie. După multe zile, Noe a deschis fereastra corabiei, lăsând un porumbel să cerceteze dacă apele de pe faţa pământului au scăzut. Dar porumbelul n-a găsit loc de odihnă pentru piciorul său şi s-a întors. După alte şapte zile, porumbelul a zburat din nou şi iarăşi a revenit în corabie, purtând în cioc o frunză ruptă de măslin. Apele scăzuseră. După alte şapte zile, porumbelul nu a mai venit înapoi. Frumos spune un exeget: „Porumbelul nu a găsit nici un loc pe care să-şi aşeze picioarele în lumea aflată sub judecată divină. El n-a putut locui decât în noua creaţie”. La fel s-a întâmplat şi atunci când Spiritul Sfânt a luat chip de porumbel, cu prilejul botezului Domnului Isus. Venit din înaltul cerului, Porumbelul nu Şi-a găsit odihna decât coborând peste Domnul Cristos (Marcu 1, 10).

Multe fac oamenii pentru odihna lor. Unii muncesc o viaţă în ideea că se vor odihni împliniţi la bătrâneţe şi adesea nu mai apucă timpul senectuţii. Alţii sunt în stare să ia medicamente care le pun în pericol viaţa pentru o noapte de somn. Şi, orice formă ar îmbrăca odihna aceasta, fie că e vorba de un concediu la mare sau la munte, de petrecerea unor clipe frumoase cu cei dragi, de sărbătorile de iarnă – care iute vin peste noi -, de pensionare, fie că este vorba despre aspectul particular al odihnei – somnul nostru cel de toate nopţile -, repausul acesta este efemer şi prea lesne supraestimat. Adevăratul Sabat e, pentru dumneavoastră şi pentru mine, doar Domnul Isus. Arvuna odihnei celei adevărate o avem din clipa în care păşim într-o relaţie personală cu El, când ne oprim zborul nostru spre ţinte false şi ne odihnim pe umerii Lui, pe braţele Sala sfinte. Plinătatea veritabilei odihne ne este păstrată în Cetatea de Sus, unde chiar Domnul S-a dus ca să ne pregătească un loc, după ce ne-a deschis cerurile, ne-a lăsat să auzim declaraţia de înfiere a Tatălui, ne-a înmânat invitaţia la Fericire.

Mult mi-aş dori, scumpi prieteni, să ajungem a ne odihni de toate lucrările noastre, de noi înşine, de zborul nostru obosit spre nicăieri. Isus ne cheamă iarăşi: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni!” (Matei 11, 28). Când Porumbelul Duhului Sfânt se va odihni bucuros peste noi, noi ne vom odihni bucuroşi în Cristos. De aceea, să ne rugăm şi noi: Doamne Isuse Cristoase, Fiule al lui Dumnezeu, odihnă a duhului meu, cunoscător al rărunchilor mei, păzitor al inimii mele, iubitor al ticălosului şi nevrednicului meu suflet, aşterne mântuirea Ta peste mine şi cu aripile sfinţirii în Tine îmi îndreaptă zborul spre adevărata odihnă! Căci Tu eşti Dumnezeul meu şi Ţie mă închin, deopotrivă slăvindu-L pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, în unire cu care vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

http://embed.trilulilu.ro/audio/mariaeschimos/fd1815eb2f3424.swf
Cristos, odihna noastra – Andrei Patrinca
Asculta mai multe audio Blog

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în odihna, somn. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s