Minciuna dăunează grav sănătăţii



„Eu am o colegă mitomană. Nu am înţeles niciodată de ce simte nevoia să mintă, să scornească poveşti, să inventeze fel şi fel de scenarii, să fabuleze. O privesc când mă minte în faţă şi realizez că şi ea crede în ceea ce spune. Şi nu spune doar minciuni sociale, ci minciuni care nu-şi au rostul. Inventează poveşti, pornind de la fapte reale, de dragul de a le inventa. Cred că are o plăcere sadică de a-l induce pe om în eroare. De fapt, devine ea penibilă.” „În liceu, aveam o colegă care în fiecare pauză vorbea la mobil. Nouă ni se părea cam dubios: mereu stătea la fereastră şi râdea în hohote la telefon. Într-o zi, pe când vorbea ea, o altă colegă o sună şi… surpriză… îi sună telefonul la ureche. Acum vreun an, m-am întâlnit cu ea şi mi-a povestit cât de bine e la facultate. Facultatea ei e cea mai grea dintre toate, are foarte mult de învăţat, însă e oarecum nemulţumită pentru că nici un profesor nu o lasă să participe la seminarii, toţi ştiind cât de deşteaptă e ea. Majoritatea profesorilor i-a spus că nici nu mai trebuie să vină la facultate, că oricum ştie materia. În liceu, abia trecea clasa.”

Am redat mai sus câteva ilustraţii referitoare la minciună, găsite în spaţiul virtual. Dacă mi-ar da voie subiectul, aş spune că cele două povestiri sunt cazuri inofensive, comparativ cu tragediile lumii noastre, produse de minciună. Să ne gândim doar la adolescenţii care îşi mint părinţii că sunt la colegii faimoase, iar cu sumele obţinute în urma neadevărului îşi cumpără droguri. Apoi, să-i luăm în calcul pe binevoitorii care se angajează să se îngrijească de bătrâni, punându-i să semneze acte care-i lasă în stradă. Să nu-i uităm pe cei care se căsătoresc şi descoperă cu uimire că prietenii calzi de ieri au fost doar actori desăvârşiţi, astăzi încheindu-şi rolul. Ca să nu mai vorbesc de liderii proeminenţi religioşi, psihopaţi, care propovăduiesc un Rai al desfătărilor carnale pentru toţi cei care se îmbracă în muniţie, curmând vieţile altora, împreună cu ale lor.

De ce minte omul? Se pare că minciuna premeditată îl face să se simtă sigur pe el însuşi şi mulţumit cu propria persoană. Abilităţile sale nu îi conferă acea forţă care să-l ducă pe culmile afirmării. În urma celor povestite de el, ascultătorii îl consideră eroul care ar dori să fie chiar el, în viaţa de zi cu zi. Într-o primă fază, mitomanul este conştient de minciunile sale, după care nu mai face distincţia între adevăr şi minciună. În această a doua etapă, cel care minte are „fracturată” o bună parte din funcţionarea lui social-umană: rudele se retrag, prietenii se îndepărtează, el rămâne singur cu minciunile lui. Sfântul Augustin grupează minciunile în opt categorii, în ordinea descrescătoare a severităţii lor: minciuni din texte religioase, minciuni care rănesc pe toţi şi nu servesc nimănui, minciuni care rănesc pe toţi şi servesc cuiva, minciuni spuse pentru plăcerea de a minţi, minciuni spuse pentru „a mulţumi pe alţii într-o manieră elegantă”, minciuni care nu rănesc pe nimeni şi servesc cuiva, minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează viaţa cuiva, minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează „puritatea” cuiva. Nu la ultimele categorii vreau să mă refer, ci la primele, cu care noi avem cel mai mult de furcă.

Cum vede Dumnezeu minciuna? Faptele Apostolilor ne prezintă o relatare cutremurătoare. Anania şi Safira, doi dintre primii creştini, vrând să arate cât de dăruiţi sunt ei lucrării Domnului, au vândut un ogor, au oprit o parte din banii primiţi, au adus cealaltă parte apostolilor, minţind slujitorii lui Dumnezeu cu privire la suma obţinută. Sfântul Petru, plin de Duhul Sfânt, a cunoscut neadevărul lor, i-a mustrat, ei s-au umplut de frică şi au murit pe loc (Fapte 4,32-5,12). Nimeni nu i-a obligat să acorde ajutor financiar comunităţii ecleziale. Ei s-au oferit, iar minciuna lor a avut un scop clar: acela de a fi bine văzuţi de Biserică.

Cândva, Pilat din Pont I-a pus Mântuitorului o întrebare: „Ce este adevărul?” Isus a tăcut. Pilat nici nu a mai aşteptat răspunsul, el însuşi necrezând în adevăr. „Fiecare are adevărul lui”, „adevărul e relativ”, „adevărul e o convenţie socială” – iată maxime pe care le-a crezut Pilat şi le cred oamenii astăzi, deopotrivă. Întrebarea era pusă greşit. „Cine este adevărul?”, ar fi trebuit el să întrebe. Căci noutatea învăţăturii lui Cristos este aceea că Adevărul este o Persoană, Adevărul este chiar El, El, „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Pe când minciuna întâi trece prin minte, apoi se aşează în ea, întâi îţi deschide calea spre inima oamenilor, după care o închide iremediabil, întâi farmecă, apoi dezgustă, aparent şi efemer te scapă din necaz, după care te aruncă într-unul mai mare, adevărul te face liber. Liber faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, liber chiar faţă de tine, căci, până la urmă, de multe se poate feri un om, de Cristos şi de conştiinţa lui niciodată.

Preaiubiţilor, haideţi să spunem aproapelui nostru adevărul! Să avem curajul să ne arătăm oamenilor aşa cum suntem, liberi de teama că nu ne-ar mai putea iubi! De altfel, ceea ce admiră cei pe care-i minţim, hiperbolizându-ne calităţile, nu este persoana noastră, ci o alta, şi oricare dintre noi vrea să fim apreciat pentru cine şi ceea ce este. De asemenea, haideţi să renunţăm la a face promisiuni fără acoperire celor care depind şi cred în noi! Să nu rănim prin minciună! Să nu ne transformăm lăuntrul în groapa de gunoi a mitomaniei noastre! Să nu ne distrugem sănătatea mentală şi spirituală practicând minciuna şi făcând din ea un mod de viaţă! Domnul Isus este Adevăr. Noi, care vrem să fim în El, trebuie să trăim şi noi cum a trăit Isus. „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, idolatrii şi oricine iubeşte şi practică minciuna” (Apocalips 22, 15). În Fericirea Paradisului sunt toţi cei ce au iubit şi au trăit Adevărul. Înclinaţi suntem spre minciună, prin natura noastră căzută, dar, crezându-L şi primindu-L pe Domnul Cristos, cursul vieţii noastre interioare se va schimba dinspre lanţurile minciunii spre slobozenia adevărului!

„Cristos e Adevăru-ntreg
Şi Lui câţi se-nchină
Lumină veşnică aleg
Şi-n veci vor fi-n lumină”

„Cristos e adevărul” – Maria Bojor

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în adevăr, minciună. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s