Dinamica despătimirii



Am găsit, în spaţiul virtual, o ilustraţie revelatoare pentru tema pe care ne-o propunem spre analiză. Într-o zi, un administrator al unei săli de teatru a primit un telefon de la o doamnă care îi cerea ajutorul. Aceasta i-a spus ca şi-a pierdut o broşă cu diamante, care se poate să fi căzut în sala de spectacol. Administratorul i-a cerut doamnei să aştepte la telefon, în timp ce el avea să trimită pe cineva pentru a căuta în zona în care ea şi-a avut biletul. În doar câteva minute, un îngrijitor s-a întors având în mână acea bijuterie preţioasă. Când însă administratorul a ridicat receptorul pentru a-i comunica acelei doamne vestea cea bună, linia era întreruptă. Doamna închisese receptorul! Spre uimirea tuturor, aceasta nici n-a mai revenit cu vreun alt telefon. Deşi broşa a fost găsită, administratorul n-a putut s-o înapoieze aceleia care o pierduse, pentru că ea a închis înainte de vreme. În acelaşi fel, şi Dumnezeu a pregătit pentru noi o cale prin care putem scăpa de povara păcatului, prin Domnul Isus, dar noi continuăm să trăim, ca acea femeie, o viaţă de durere, amărăciune şi disperare, pentru că ne-am închis inima ca nu cumva să auzim vestea eliberării!

Mă uimeşte mereu frumuseţea lui Cristos! Găseşte El întotdeauna soluţii pentru problemele pe care noi suntem experţi în a ni le crea! Ba mai mult, Şi le asumă, trăieşte responsabilitatea lor; El, Cel neîntinat, veşnic în unire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în imaculata familie a Treimii! Cum i-a inspirat El pe sfinţii Săi a ne lăsa, prin pilda umblării lor în lumină, cărări drepte şi sigure spre eliberare! Arhiepiscopul Andrei al Albei-Iulia, în cartea care poartă numele reflecţiei noastre, sintetizează, într-un mod magnific, experienţa Bisericii de două milenii, în lupta ei perenă şi victorioasă cu păcatul. Autorul porneşte de la premiza că, aşa cum sunt, prin înşelarea diavolului celui veghetor, trepte spre înlănţuirea-n păcat, se găsesc, în Domnul Cristos, şi modalităţi de sfărâmare a lanţurilor. În urcuşul spiritual spre libertate, o primă treaptă propusă e credinţa. Ştim noi, de la Duhul Sfânt care a grăit prin scriitorul epistolei către Evrei, ce este credinţa: „iar credinţa este convingerea fermă cu privire la cele sperate, o dovadă interioară despre lucrurile nevăzute” (Evrei 11,1). Eu cred că problema principală, atunci când vorbim despre credinţă, este aceea că suntem convinşi că Dumnezeu este şi bine facem, însă avem probleme serioase când vine vorba să credem că El poate. În dinamica despătimirii noastre însă, e important să ne încredem în puterea lui Dumnezeu de a ne salva de păcatul din noi. Veţi spune: „dar păcatul meu e prea mare”, „am ajuns în starea în care nici Dumnezeu nu mă poate ajuta”, „nu e dator Dumnezeu a mă mântui de fărădelegea mea”. Să nu ne lăsăm înşelaţi: lui Dumnezeu Îi pasă de noi şi Dumnezeu ne poate face făpturi cu totul libere de patimi.

A doua treaptă spre despătimire ni se prezintă a fi frica de Dumnezeu. „Credinţa produce în noi frica şi frica ne sileşte să ne convertim şi să lucrăm cele bune” (Sfântul Isaac Sirul). Îmi amintesc că una din experienţele pregătitoare pentru convertirea mea a fost tocmai frica de rob: m-am văzut, pentru prima oară până atunci, în toată micimea mea, iar pe Dumnezeu l-am văzut, pentru prima oară până atunci, în măreţia-I de necuprins. Şi m-am înspăimântat: pe dinafară, am început să tremur, pe dinăuntru, tot lăuntrul meu s-a cutremurat. Se năştea atunci în mine prima etapă a fricii de Domnul: frica de rob. Părinţii Bisericii ne ajută să înţelegem că frica de Domnul urmează apoi o traiectorie duhovnicească, devenind frica simbriaşilor, care muncesc pentru cer de dragul răsplătirii de dincolo, şi devine desăvârşită când se transformă-n iubire. Aici, în iubire, singura temere e să nu cumva să-L răneşti, prin păcatul tău, pe preaiubitul sufletului tău! Cu El, te porţi galant, blând. Îi sorbi cuvintele, te apleci pe al Său piept şi îţi potriveşti ceasornicul inimii ca nu cumva să aibă vreun alt ticăit decât al Lui. Uşor îi e omului a părăsi temerea de Dumnezeu, iar pentru a nu pierde această smerită dimensiune, e necesar să urmeze necurmat sfântul îndemn: „În tot ce faci, adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată” (Sirah 7, 38).

Credinţa şi frica de Domnul ne conduc la convertire. Pocăinţa, înnoirea minţii, cu toate cele trei stări: regret pentru păcat, recunoaştere (mărturisire) şi renunţare la păcat, e treaptă peste care nu se poate nicicum trece în drumul nostru spre Cristos. Înfrânarea e apoi pasul pe care Isus ne dă putere a-l face. Mare e lupta vrăjmaşului de a parazita iarăşi un suflet măturat de Duhul Sfânt. Evitarea tuturor contextelor ispititoare se impune neapărat în faza aceasta. Pentru un dependent de alcool, se cere să nu se mai oprească în faţa vreunui restaurant; pentru un gurmand, să-şi golească frigiderul; pentru un curvar, să evite tovărăşia persoanelor care constituie pentru el o ispită, etc. La început, ne spune sfântul Maxim Mărturisitorul, va fi mai greu, dar oprindu-ne de la înfăptuirea păcatului, vom creşte spre biruinţa asupra gândului păcătos, pentru ca, în cele din urmă, orice închipuire sensibilă să fie câştigată pentru Domnul Isus.

Urmează apoi pasul răbdării. Răbdarea suferinţei ne apropie de Dumnezeu într-un fel în care nimic altceva nu o poate face. „Necazul lucrează răbdare şi răbdarea încercare şi încercarea speranţă” (Romani 5,4). Îmi plac mult cuvintele, pline de speranţă, ale sfintei Tereza de Lisieux: „În curând, vom fi pe pământul nostru natal. În curând, bucuriile copilăriei noastre, serile de duminică… totul ne va fi restituit pentru totdeauna” (Scrisoarea 130). Nădejdea reactualizează neîncetat credinţa, e puntea între credinţă şi clipa materializării ei. Ce trist este că vorbim aşa de puţin despre speranţă! Iubiţi prieteni, ce-ar fi să cultivăm mai cu stăruinţă virtutea speranţei? Ce-ar fi să privim dincolo de cruce, la glorioasa Înviere? Haideţi să vedem dincolo de problemele noastre, urcând pe treapta speranţei până acolo unde se zăreşte veşnicia cu Isus, iar necazurile omeneşti par atât de mici, prin raportarea efemerităţii lor la eternitatea pentru care am fost creaţi! Nepătimirea urmează speranţei, fiind cea din urmă treaptă.

Aplecându-mă asupra acestei teme, mi-am dat seama că aici, în confruntarea cu păcatul, stă adevărata noastră luptă. Trăim veacuri în care noi, oamenii peste măsură de moderni, ba ne minimalizăm greşelile, ba le justificăm, arătând spre ograda celuilalt. Şi noi, ca şi creştini, trebuie să redevenim responsabili. Erau odinioară creştini care preferau moartea, în locul păcatului. Pe noi, aproape că nu ne mai mişcă murdăria lăuntrului. Dar nu se poate să nu vină momentul de cercetare din partea Domnului! Şi atunci, la ceas de liturghie, pe paginile Scripturii, lecturând relatarea experienţelor oamenilor dedicaţi Lui sau având astfel de modele în bisericile noastre locale, pe patul suferinţei sau al morţii, să ne vedem (unii pentru prima oară, alţii pentru a doua) pe noi în toată micimea noastră, iar pe Dumnezeu să-L surprindem în măreţia-I de necuprins! Aşa să ne vedem, ca să îndrăznim să credem cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea: „Nu vă fie frică să-L primiţi pe Isus şi să acceptaţi puterea Lui… Nu vă fie frică! Deschideţi-I, deschideţi-I larg uşile lui Isus! Nu vă fie frică! Isus ştie ce e înăuntrul omului, doar El o ştie”. Şi crezând în Domnul Isus, primindu-L şi umplându-ne cu a Lui putere, să ajungem să facem din cântarea de înviere imnul vieţii noastre mântuite şi cu totul libere de pătimirea cea stricăcioasă:

„Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Cristoase,
Astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce-ai înviat.
Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine,
Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta”
Imn pascal

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în eliberare, libertate, patimă, păcat, robie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dinamica despătimirii

  1. daninho zice:

    Și tu ești invitat duminică, 28.03.2010, pe terenul de la Top of the fooball, de pe Milea (Sibiu), să-ți etalezi talentele ascunse la un meci de fotbal 😀 Lista o găsești aici: http://daninhodj.blogspot.com/2010/03/fotbalblogtweetmeet-sibiu.htmlÎnscrie-te și tu 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s