Învierea acoperă întrebările fără răspuns



Abia se iviseră zorii şi femeile mironosiţe, Maria din Migdala, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme, pornind cu ele spre locul unde trupul Mântuitorului fusese depus. Evanghelia ne spune că se gândeau ele cum vor răsturna piatra de la gura mormântului. Ceea ce nu ne dezvăluie este drama care se petrecea în inimile lor. Maria Magdalena fusese tămăduită de Domnul. Ştia că El este profetul, Cel în care Dumnezeu lucrează cu putere. Câţiva morţi fuseseră aduşi la viaţă de Isus. Orbi îşi căpătaseră vederea, şchiopi abilitatea de a umbla, iar săracilor le fuseseră propovăduită Vestea cea Bună. Acum trupul Tămăduitorului său zăcea fără viaţă. „- De ce nu s-a putut salva Isus?”, „- De ce au fost oamenii aşa de răi încât L-au crucificat?”, „- Ce se va întâmpla acum cu ea?”, iată câteva întrebări pe care ni le-am pune şi noi, dacă am fi în locul lor. Îngândurate, femeile se apropie de mormânt. Surpriză însă: piatra era prăvălită, mormântul era gol. Noi chestiuni iau fiinţă în inima îndurerată a Mariei: „- L-au luat pe Domnul din mormânt! Unde L-au pus?”, „- Pentru ce L-au luat?” A răsărit soarele, Sabatul a trecut, iar oamenii şi-au reluat activităţile lor cotidiene. Numai Maria stă şi plânge. Nimănui nu-i pasă de durerea ei. Din singura Fiinţă care s-a aplecat asupra ei cu atâta dragoste, nici măcar corpul nu a rămas. Rememorează clipele de demult. Mai ieri, şapte duhuri îi răpiseră bucuria de a trăi. Cu un cuvânt, cu o mână întinsă, cu o inimă simţind la unison cu a ei, un Străin se apropiase de ea, redându-i libertatea. El fusese Singurul care a înţeles-o vreodată pe deplin.

*

Deodată, la uşa camerei unde se ascunseseră ucenicii ca nu cumva să aibă şi ei parte de aceeaşi moarte ca a Învăţătorului lor, bate Maria Magdalena. „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus” (Ioan 20, 3). Petru şi Ioan se ridică şi aleargă degrabă la mormânt. Petru tocmai fusese confruntat cu limitele puterii personale. În noaptea trădării, cântarea cocoşului îi trezise glasul conştiinţei. Şi-a negat Domnul şi Isus ştia de tăgăduirea sa, înainte de a se întâmpla. Multă durere era acum în sufletul său! Şi atâtea întrebări erau fără răspuns! Ioan, ucenicul pe care-l iubea în mod deosebit Cristos, asistase, alături de maica sfântă şi de alte femei, la tabloul groaznic al crucificării Domnului Isus. Văzuse cum se scurgeau din El şiroaiele de sânge, Îi auzise cele din urmă cuvinte. Toate acestea erau încă vii în sufletul lui Ioan. Toate rugăciunile Domnului de dinainte de cruce, toate sfaturile pentru ucenici, toate mângâierile sfinte pe care Ioan, sub călăuzire divină, avea să ni le dezvăluie şi nouă, pe paginile Evangheliei sale, făceau notă discordantă cu moartea Domnului şi acum cu vestea dispariţiei trupului neînsufleţit. Şi în dreptul lui, multe întrebări se zămisleau.

* *

Luca şi Cleopa, în drum spre Emaus. Parte din grupul extins al ucenicilor, aceştia doi se frământau că Profetul „puternic în faptă şi în cuvânt”, nădejdea răscumpărării lui Israel, era mort de trei zile. Ba încă nişte femei, mergând cu miresme la mormânt, au afirmat că au avut vedenie de îngeri, spunând că El este viu. Atâtea speranţe năruite, atâta deznădejde, atâta zbucium, aşa mare taină şi aşa de multe întrebări!

* * *

Preaiubiţilor, ca ei toţi suntem şi noi. Cu multe, multe întrebări. Unii suferim în trupurile noastre, cerând răspuns de la Domnul pentru multele chestiuni legate de durerile multe şi grele. Alţii suferim în sufletele noastre: tristeţe, teamă, solitudine şi nelinişte stau scrise pe lăuntrul nostru; nu sunt mai prejos acestea decât solul celui rău în corpul fizic. Şi acestea nasc în noi atâtea interogaţii. Iar alţii avem multe nedumeriri de ordin spiritual! Vă invit să ne identificăm cu aceşti primi martori ai Învierii Domnului Isus! Şi acolo, în drumul cutezător al nostru spre Isus cel Răstignit, în odaia unde ne ascundem de ameninţarea vrăjmaşului sau pe drumul nostru propriu spre Emaus, să ne lăsăm surprinşi de miracolul Învierii! Cu adevărat, întâlnindu-ne cu Cel Înviat, multe întrebări nu-şi vor primi răspuns aici. La fel s-a întâmplat şi atunci. Martorii Învierii au suferit de multe dureri, de multe persecuţii şi nu puţini au adormit ca martiri. Dar ştiţi ceva? De la Înviere încolo, le-au suportat pe toate cu bucurie! Căci, până la urmă, Învierea nu-şi propune a ne răspunde tuturor întrebărilor, ci a le acoperi cu fericirea de a trăi cu Isus cel Viu… A le acoperi aşa cum acoperă soarele aştrii nopţii. A le acoperi pentru puţină vreme, până acolo unde Faţa Lui blândă şi zâmbetul Său duios le vor risipi pe toate cele ce ţin de pământ şi de moarte!

Cristos, speranţa noastră, viitorul nostru, destinul nostru, mângâierea şi mântuirea noastre, a înviat!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în întrebări, destin, Emaus, Inviere, mângâiere, mântuire, pământ, răspunsuri, solul celui rău, speranţă, viitor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s