Lecții la treizeci de ani


             În timp ce prietenele surorii mele, cu șase ani mai în vârstă decât mine, discutau cu nesaț despre filosofia vieții, subiect care le întrecea până și lor cunoștințele și experiența, eu mă prefăceam că mă joc în camera alăturată, deși eram cu urechile ciulite la discuțiile înțelepciunii. Un gând exprimat de una dintre fete mi s-a întipărit, de atunci, în minte: ”Când eram copil, îmi doream cu tot dinadinsul să fiu mare. Mi se părea că, pe măsură ce voi crește, voi fi liberă să fac tot ceea ce îmi doresc. Astăzi, vreau să fiu din nou copil, măcar pentru o clipă”. Eu eram la acea etapă din viață, pe care cu toții ne-o aducem aminte, în care le spuneam ”sărut-mâna” tuturor vecinilor, chiar de erau doar puțin mai mari decât mine, și-n care îi consideram maturi pe tinerii între douăzeci și treizeci de ani, pe când cei trecuți de a treia decadă de viață mi se păreau cumva apartenenți ai unei alte lumi, tangențiale universului copilăriei. De aceea, spusele acelei fete, la vârsta, în concepția mea, a deplinei maturități, cântăreau enorm. Acum, când cea mai însemnată cifră din numărul anilor mei se schimbă, cât de vie îmi pare scena aceasta de demult! Adevărul este că nu ne împăcăm niciodată ușor cu propria trecere. Ne vopsim părul, ne acoperim ridurile, ne preocupăm obsesiv de propria sănătate sau, din contră, evităm să facem minime investigații ce ne-ar putea descoperi boli ”de neacceptat„, îi vizităm prea puțin pe cei din spitale și cămine de bătrâni, etc. Și totuși, ”zilele omului sunt ca iarba, el înflorește ca floarea câmpului. Când suflă vântul, ea dispare, nici locul în care a stat nu se mai cunoaște” – Psalmul 103 (102), 15-16.

O altă lecție pe care am învățat-o de-a lungul vieții de până acum este că ne temem să stăm singuri cu noi înșine. Charles Caleb Colton spunea: ”Să îndrăznești să trăiești singur este un curaj foarte rar, mulți ar prefera să-și întâlnească cei mai răi dușmani pe câmpul de luptă decât propriile inimi într-o cameră izolată”.  Și din această pricină, ne înfricoșăm de părtășia cu Domnul Cristos, în rugă și sfântă meditare: întâlnirea cu El, în solitudinea ființei noastre, ne conferă cel mai minunat prilej de a ne întâlni cu noi, cei reali, cei de dincolo de aparențele prin care ne ascundem de ceilalți și, mai ales, de propriile conștiințe. În apăsătoarea liniște a singurătății, se aud cel mai bine ciocanele Creatorului, lucrând pe șantierele noastre lăuntrice, și ne dor cel mai constructiv cuiele săpate adânc în fire. Și totul pentru ca, într-o zi anume, chipul să ne strălucească de preaplinul înnoirii celei în veci nestricăcioase.

Și, în sfârșit, deasupra tuturor celorlalte pilde cu care viața m-a binecuvântat, rămâne aceasta: se merită să iubești. ”Chiar dacă ar fi însemnat despărțire, singurătate, tristețe, iubirea își merită fiecare bănuț din prețul ei„ (Paulo Coehlo). Nu-i nimic care să ne poată scoate din propriile limitări, să ne ridice din neagra genune, să ne încălzească inimile înghețate și să ne umple de energie vitală decât dragostea. Iar noi, chemați fiind să-i iubim cu aceeași măsură chiar și pe cei ce ”a iubi” nu știu, să ne adăpăm inimile cele însetate de dragoste din izvorul nesecat al Celui care, Iubirea Însăși fiind, pentru noi murit-a pe lemn, făcând tocmai din nebunia Crucii altar al iubirii!

La mulți ani, iubiți prieteni! Și pentru că ”nu omul care a trăit cei mai mulți ani este cel care a trăit cel mai mult, ci acel care a simțit cel mai mult viața” (Jean Jacques Rousseau), mă văd nevoit să completez urarea de mai sus cu încă una: ”Să dați ani vieții și viață anilor!” Așa doar, oricât de scurtă sau de lungă va fi ființarea terestră, viața va continua să curgă etern!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s