Nu vă fie frică, deschideți-I ieslele inimilor lui Isus!


”Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc  o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul”

(Lc. 2,10-11)

                ”Nu vă fie frică! Deschideți-I, deschideți-I larg ușile lui Isus!” Acestea sunt cuvintele emblematice cu care Papa Ioan Paul al II-lea își începea pontificatul. Istoria le-a reținut atunci, în duminica din 22 octombrie 1978, în Piața ”Sfântul Petru”, le-a supus probei timpului, le-a arătat a fi adevărate și cu totul demne de a fi urmate. Spusele Fericitului Papă mă inspiră astăzi și pe mine, în pragul Sfintelor Sărbători, să meditez asupra lucrurilor care, dacă ar fi asimilate de noi, ar putea să ne dăruiască pace, și încă o veșnică pace.

Frica este un simțământ care ne urmărește din primele clipe ale vieții, până în cele din urmă. Uneori ascunzând o mare iubire de viață, alteori direcția visurilor, uneori provocându-ne, alteori paralizându-ne, temerea ne este un însoțitor ”fidel” pe drumul ființării noastre. Cine nu-și amintește de prima zi de școală, de pildă? De prima mare și amenințătoare durere a noastră, proprie? Sau de cea dintâi mare suferință a unei persoane dragi? Ce emoții am trăit atunci, cât de puternic se cuibărise în noi frica și ce trăiri adânci zămislea în adânc! Astăzi, frica este o trăire comună și de fond pentru mulți dintre noi. Viața e mai nesigură decât altădată, noi suntem mai sensibili decât cei din generațiile trecute, iar pretențiile noastre vis-a-vis de confortul interior sunt ridicate la maximum. De aceea, cred că invitația de a ne deschide pentru Isus este una actuală și adecvată nevoilor noastre, mai mult azi decât oricând în istoria umanității.

Analizând atent factorii ce condiționează liniștea noastră lăuntrică, oamenii ce au studiat atent fenomenul fricii au ajuns la concluzia că trei sunt situațiile care prilejuiesc pacea interiorului nostru și, implicit, dispariția fricii: spațiul, suportul și acceptarea de care avem parte. Interesant este faptul că venirea Domnului Isus pe pământ ne aduce, dincolo de multe alte daruri, și aceste trei circumstanțe imperios necesare tihnei sufletelor noastre. Să le luăm pe rând.

Isus a renunțat la locul Lui pentru a ne face nouă loc în Împărăția Sa. Domnul Cristos, din eternitate ființând cu Tatăl și cu Duhul Sfânt într-o fericită și deplină comuniune de iubire, coboară în condiția noastră, îmbracă demn hainele umanității noastre spre a aprinde în noi dumnezeirea Sa. La sfârșitul lucrării Sale pe pământ, avea să Se ridice la cer, neuitând înainte să ne asigure că scopul central al Crucii Sale este pregătirea unui loc (spațiu) în prezența Lui: ”Să nu vi se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în Mine! În Casa Tatălui Meu sunt multe locuințe… Și după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la Mine, pentru ca să fiți și voi acolo unde sunt Eu!” (In 14, 1-3).

Isus a fost părăsit pentru ca noi să fim mereu sprijiniți! Deși S-a născut ca Om într-o Sfântă Familie, iar apoi S-a înconjurat de ucenici și a trăit printre oameni, în momentele cheie ale vieții Lui, Cristos a fost singur. Singur îl înfruntă pe ispititor în deșert, singur Își plănge paharul agoniei ce va să vină în Ghetsimani. Cumplita suferință fizică, drama psihologică a purtării tuturor neputințelor și păcatelor noastre pe lemn umbresc până și certitudinea Unității celei de neîntinat cu Părintele Său, făcându-L să strige: ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Mc. 15, 34). Însă ”părăsirea” Lui devine pentru noi ocazie de unire cu Dumnezeu, suportul cel mai de încredere pe care Îl poate dobândi vreo făptură umană: ”Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi” (In. 14, 18); ”Și orice veți cere în Numele Meu de la Tatăl voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul” (In. 14, 13). De la venirea Domnului încoace, și cel mai singur om are deschisă poarta părtășiei împlinitoare cu Cerul.

Și, în sfârșit, Isus a fost rejectat pentru ca noi să fim acceptați. S-a născut într-un grajd și a murit pe o cruce. S-a născut printre vite și a murit ca tâlhar. Noi ne-am născut ca robi ai păcatului și sfârșim, prin înfiere, ca fii ai Împărăției. Pentru recuperarea demnității noastre de fii, El S-a făcut rob. A fost alungat din sinagogi, pentru ca noi să fim admiși în Biserică. A coborât în abisurile Iadului, pentru ca noi să ne ridicăm la înălțimea Raiului. Aproape că pălesc toate neîncuviințările oamenilor în fața măreției aprobării Lui. Aici, la pieptul Domnului Isus, suntem acceptați cum suntem, exact cum suntem: străini, orfani, răniți, obosiți, înfometați și însetați: ”Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Mt. 11, 28).

Loc, suport, acceptare. Premizele păcii noastre interioare. Palate nu avem. Nici locuințe lăuntrice curate. În noi miroase mai greu decât în ieslea Betleemului. Avem însă ceva: un dor adânc de cer. Și mai deținem ceva: o simțire sădită-n noi, mai presus de fire, cum că suntem creați pentru altceva decât pentru mediocritatea în care ne scăldăm trecerea. Pentru ceva măreț și trainic, față de care chiar temerile noastre cele mai întemeiate își pierd puterea, permițând căldurii și luminii să se înfiripe și să ne câștige pentru nemurire! Iar grandioasa noastră lucrare internă va începe de îndată ce vom deschide zăgazurile sufletelor noastre pentru Domnul Isus!

Sărbători pline de pace tuturor! Nu vă fie frică, deschideți-I ieslele inimilor lui Isus!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Cristos, Crăciun, fecioara Maria, Ierusalim, iesle, magi, pastori, păgânism, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Nu vă fie frică, deschideți-I ieslele inimilor lui Isus!

  1. Dana zice:

    „În noi miroase mai greu decât în ieslea Betleemului” , Doamne, ai mila de noi!

  2. DOAMNE TE RUGAM SA NE AJUTI PE FIECARE IN PARTE SA TE PUTEM PRIMI IN INIMILE SI IN VIETILE NOASTRE ASA CUM TU ITI DOREST

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s