Ne privește, ne asumă și ne împuternicește


Am auzit de curând o istorisire care m-a întristat. O enoriașă a unei anumite comunități a îndrăznit să meargă la preotul bisericii locale de care aparținea, spunându-i: ”Părinte, eu sunt mai puțin școlită. Nu credeți că, pe alocuri, ar fi potrivit să mai simplificați slujba, pentru ca și noi, cei neinițiați, să înțelegem?” Răspunsul preotului a fost dezarmant: ”-Doamnă, slujba aceasta se face pentru îngeri, nu pentru oameni!” Femeia curajoasă a rămas fără cuvinte, în timp ce simțirea rănită făcea să ruleze dureros o altă întrebare: ”-Dacă eu nu sunt înger, atunci ce mai caut la Biserică? Dacă eu nu contez, ce rost mai are participarea la liturghie? Dacă eu chiar nu sunt văzută, de ce să mai fiu prezentă?” În contrast cu evenimentul acesta, am avut privilegiul de a ”păți” exact opusul anul acesta. Fiind nevoit să sărbătoresc Învierea după ritul occidental în Arad, am ales pentru slujba sfântă o bisericuță romano-catolică periferică, austeră în ceea ce privește obiectele de cult, dar construită și decorată într-un fel care-ți transmitea extraordinar de multă căldură. Surpriza cea mare a venit însă din partea preotului. Cu o voce duioasă, dar deloc teatrală, cu un zâmbet constant, însă niciodată forțat, cu gesturi respectuoase, nicidecum flatante, preotul a oficiat cel mai frumos serviciu pascal la care am participat vreodată. Tinerii au citit din Scriptură pe roluri, mulți membri ai comunității locale au fost chemați în față pentru a da lectură diverselor rugăciuni, iar slujba întreagă a fost o împreună-glorificare puternică a Celui Înviat. În cele mai solemne etape ale serviciului divin, preotul invita congregația să rămână activă în duh: ”acum vom ieși cu toții, pentru procesiunea Învierii”, ”acum vom celebra împreună sfintele taine”. Fiecare moment ce urma în rânduiala slujbei era anunțat, în vreme ce fiecare cântare era proiectată cu un discret videoproiector, încât orice participant la liturghie să poată cânta imnurile măririi. La sfârșitul slujbei, preotul și-a dezbrăcat veștmintele, a dat mâna și a dialogat cu noi, cei pe care nu-i cunoștea, a luat o lopățică și a început să curețe, în tandem cu tinerii rămași, urmele lumânărilor pe podeaua lăcașului de cult. Ne-a privit pe toți cei prezenți, ne-a asumat integral, ne-a împuternicit la o trăire aproape de Cel Înviat și zugrăvit clar prin el, robul său.

Am meditat asupra acestui cadou pascal, dăruit mie cu atâta generozitate de Domnul. Și, cu cât m-am adâncit mai mult în rememorarea slujbei, cu atât am înțeles mai bine că-n jertfa și-n Învierea Domnului Isus sunt cuprinse exact aceste dimensiuni. Cristos pe cruce i-a privit pe toți cei prezenți. A privit mulțimea furioasă, setoasă de sânge, manipulată de marii lideri religioși să aleagă crima Salvatorului. I-a privit pe cei muribunzi, unul convertit în ultima clipă, altul rebel și ofensator până la moarte. I-a privit pe soldații duri, pe acei criminali plătiți ce aduceau ofrande veseliei în vreme de durere cosmică. A privit-o pe Maria, maica Sa, încredințând-o ucenicului iubirii. Și, într-un fel, ne-a privit pe noi, toți oamenii, în Infernurile cărora urma să coboare și ale căror legături ale Iadului avea să le sfarme plenar și etern. Dar nu doar ne-a privit. Ci ne-a asumat. Pe noi toți. Mincinoși, defăimători, desfrânați, ucigași de Dumnezeu și de oameni. Ne-a asumat așa cum suntem: ”Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53,5). Și apoi, victorios asupra morții, Isus va învia nu doar pentru Sine, ci pentru noi, ca și noi să fim împuterniciți, dacă vom alege calea mântuirii, de a trăi veșnic în fericirea sfintei Sale prezențe: ”Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel drept îi va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” (Isaia 53,11).

Adesea, privim prin oameni, dar nu-i privim pe oameni. Adesea, îi tolerăm pe oameni, dar nu-i acceptăm niciodată. Adesea, îi motivăm pe oameni, dar nu credem în puterea lor de devenire. Printr-un om, slujitor autentic al lui Dumnezeu, L-am văzut pe Dumnezeu. Și acest exemplu al preotului catolic din noaptea de Înviere mă inspiră necontenit de atunci să-I fiu recunoscător Celui care, cu lacrimi de sânge, murea pe cruce privindu-ne, asumându-ne, împuternicindu-ne și iubindu-ne până la capăt.

Cristos a înviat!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Ne privește, ne asumă și ne împuternicește

  1. moczandc zice:

    subscriu ,la frumusetea spiritului invierii in orice confesiune care-l mareste pe Domnul!!!!!

  2. andrei, eu locuiesc linga arad. ai putea sa imi spui unde este biserica despre care povestesti?

  3. se pare ca biserica este una greco/catolica. intimplator teza mea de doctorat este despre istoria bisericii greco/catolice 🙂

  4. se pare totusi ca biserica este catolica. stiu unde este

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s