O promisiune sigură într-o lume nesigură


La școală, eram învățat că, înspăimântat peste măsură de fenomenele naturale, omul și-a croit din aștri zei, în fața cărora să se închine și cărora să le slujească, astfel apărând religia. Explicația simplă, puerilă aș spune, cristaliza gândirea filosofică materialist-comunistă, în baza căreia erau concepute pe atunci manualele noastre școlare. Cu toate acestea, în lumea veche, doar o minoritate etnică cunoștea revelația corectă, în vreme ce multe popoare se ghidau după gândul veșniciei din ei, după știința lăuntrică de a se raporta la un absolut, după nevoia de siguranță ce era sădită adânc în conștiința lor. Era mai ușor pentru ei să fie religioși, în ciuda puținii cunoștințe. Dar astăzi, lumea pare că nu mai are nevoie de Dumnezeu. Avem case robuste, unde ne putem adăposti, familii care ne susțin, prieteni care ne sunt aproape, slujbe și salarii pentru a putea trăi, remedii diverse pentru bolile trupului. ”-Ce nevoie mai am de Dumnezeu, dacă-mi merge bine? Ce nevoie mai am de Dumnezeu dacă totul stă în puterea mea și sub controlul meu?” gândim sau spunem adesea. Săptămâna trecută două persoane apropiate au suferit de infarct miocardic. M-am temut groaznic pentru viața lor. Și-atunci mi-am dat seama că suntem atât de firavi în fața existenței pământești! E nevoie să ne îmbolnăvim noi înșine sau cineva drag nouă, să ne moară cineva apropiat, să auzim de-un accident sau de-o calamitate, ca să ne dăm seama că ne-am zidit speranțele pe nisip, că am făcut din variabile constantele vieții, că ne-am bizuit pe noi atât de tare încât L-am alungat pe Dumnezeu din viețile noastre și că, atunci când existența ne ia la întrebări, nu mai știm ce să răspundem. În trecut, oamenii adunați în cetatea Babel au construit un turn, ca să se ferească de potop și ca să atingă cerul. Li s-au încurcat limbile și au fost răspândiți pe toată fața pământului (Geneza 11, 1-9). Au vrut să creeze o lume sigură, dar fără de Dumnezeu. Au destabilizat tot ce era sigur, iar pe Dumnezeu nu L-au putut atinge.

Și totuși, ce e sigur, într-o lume nesigură? Peste milenii, pe când Mântuitorul are să coboare pe pământ, să moară pe cruce și să învieze în glorie, ne va oferi făgăduința iubirii: Duhul Sfânt. De aceea, în cuvinte puține, căutând să surprind câteva valențe ale promisiunii mărețe că Isus ne va trimite Duhul Său, aș vrea să mă însoțiți într-o sumară și firavă surprindere a valențelor promisiunii Domnului Isus.

Întâi de toate, promisiunea coborârii Duhului Sfânt în noi este promisiunea paternității. Spune Isus: ”Eu voi ruga pe Tatăl și vă va da un alt Mângăietor, ca să fie cu voi pentru totdeauna, pe Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, pentru că rămâne la voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani: vin la voi” (Ioan 14, 16-18). În cele mai întunecate nopți ale vieților noastre, răniți, zdrobiți, înfrânți, părăsiți de prieteni, singuri, conștiența identității noastre, de fii ai Regelui universului, ne e consolatoare. Prin Spiritul Sfânt, care locuiește în noi, suntem în contact direct cu Cerul și Cerul ia aminte la durerea noastră.

Apoi, promisiunea coborârii Duhului Sfânt în noi este promisiunea rodirii. Viața noastră se schimbă, în asemănarea cu Cel nepătat, pe măsură ce, în vreme ce noi ne odihnim în Cristos, Duhul Lui lucrează în noi: ”Dar roada Duhului este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânare; împotriva unora ca acestea nu este lege”. Sunt aspecte din viața noastră unde tânjim să ne schimbăm: relații tensionate, întristări, temeri, îngrijorări, iritare, îndoieli, ură, dependențe. Măsura rodirii noastre creștine este măsura plinătății Duhului Sfânt în noi! Să ne lăsăm animați de El și El ne va ajuta să trăim o viață înnoită, transfigurată!

Promisiunea coborârii Duhului Sfânt în noi este și promisiunea unității. În vreme ce ucenicii așteptau ca Dumnezeu să-L trimită pe pământ pe Spiritul Sfânt, ”toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi… Toți se mirau și ziceau unii către alții: ‘Toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră, în care ne-am născut’?” (Fapte 2,4;7). Când oamenii de la Babel s-au unit să facă lucrările întunericului, Dumnezeu i-a despărțit. Dar de îndată ce oamenii sunt dispuși să asculte de Dumnezeu, Dumnezeu îi cheamă de la marginea pământului și-i face să vorbească aceeași limbă a iubirii!

Și, în sfârșit, promisiunea Duhului Sfânt este promisiunea împuternicirii. Domnul le vestește ucenicilor că sunt chemați la lucrarea de vestire a Evangheliei, imediat după pogorârea Spiritului Sfânt peste ei: ”Așadar, mergeți și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit” (Matei 28,19-20). De fapt, Domnul ne spune că Își continuă lucrarea în mod particular prin fiecare dintre noi și, în mod comunitar, prin Biserică.

Prunc fiind, eram foarte sensibil la promisiunile celorlalți. Una dintre făgăduințele copilăriei, de care-mi amintesc, mi-a fost făcută de tatăl meu. Cineva l-a angajat pentru o anumită lucrare. În timp ce muncea, a zărit în podul casei angajatorului un televizor vechi, cu ecranul vopsit în verde. A venit acasă și mi-a promis că, la sfârșitul proiectului, mi-l va aduce. Eram săraci și aveam un aparat tv pe lămpi, care funcționa doar pe bază de pumni; vă dați seama ce însemna un oricare alt televizor decât acela, pentru un copil căruia-i mai plăcea să privească la el?! Ziua tânjită a sosit. Dar televizorul ba. Nu mai știu de ce nu și-a putut ține cuvântul! Poate a și uitat de promisiune. Dar eu m-am pornit pe-un plâns de s-a zguduit tot blocul! (Aveți grijă, nu le promiteți niciodată copiilor ceea ce nu le puteți dărui!). Noi, oamenii, adesea ne încălcăm făgăduințele! Dumnezeu însă a adus la viață tot ce ne-a promis! Noi suntem, ca și creștini, născuți în chinurile jertfei și în spălarea Duhului! Noi suntem, ca și creștini, dovada vie a faptului că Spiritul Sfânt este o promisiune sigură într-o lume nesigură!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s