De ce-și părăsesc mulți creștini biserica? -”Teologia” reactivă –


parasirea bisericii Odată, două persoane care străbăteau în lung și-n lat străzile orașului mi-au oferit un fluturaș cu mesaj religios. Nimic neobișnuit pentru Sibiu, un oraș pluriconfesional cu atât de multe persoane care-l caută sincer pe Dumnezeu sau care cred că L-au găsit. Mă așteptam la același mesaj terifiant al iminenței venirii lui Cristos, cu tunete și fulgere, ca să-i nimicească pe toți cei care nu fac parte din organizația celor care împart materialul respectiv pe drumurile urbei. Mare parte din ce era scris în publicația respectivă respecta această regulă. Ce m-a uimit însă a fost relatarea, în acea broșură, a mărturiei unei doamne din Anglia, care a părăsit Biserica Anglicană dintr-un motiv care n-are nimic de-a face cu spiritualitatea. La vârsta la care se făceau recrutările pentru armată, femeia, posibil hiperprotectivă și dependentă de copilul său, nu știa cum să-și scape fiul de cătănie. A cerut liderilor religioși ai confesiunii sale ajutorul, dar aceștia au refuzat să-i dea un înscris prin care fiul să fie ”grațiat” de la îndeplinirea datoriilor cetățenești. A aflat însă că există o organizație religioasă care oferă membrilor certificate prin care se aduce la cunoștința statului că satisfacerea stagiului militar e împotriva conștiinței lor și a aderat cu toată deschiderea la această grupare, obținând ”libertatea” copilului său.

parasirea bisericii2               Evenimentul acesta m-a făcut sensibil, de atunci încolo, la un fenomen de masă în rândul creștinilor: migrația de la o confesiune la alta, din considerente reactive și nu din convingere personală. Am întâlnit multe persoane care au părăsit biserica locală, confesiunea sau religia lor, nu pentru că au găsit ceva greșit în teologie sau practica religioasă, ci, pur și simplu, pentru că s-au simțit răniți. O vorbă nepotrivită a preotului/pastorului, o privire interpretată ca dușmănoasă a cuiva din comunitatea de credință, nepromovarea într-o funcție de slujire eclezială publică și, gata, creștinul nostru și-a luat tălpășița și a plecat. Încă n-ar fi o problemă așa de mare, dacă nu s-ar întâmpla două lucruri: 1. grupările la care aderă n-au minimul cadru sănătos care să confere trăinicie și creștere duhovnicească și 2. toată viața lor de credință ulterioară va fi impregnată puternic de o opoziție agresivă față de biserica din care au plecat. În prima instanță, comunitatea nouă se va destrăma curând, iar nou-veniții vor căuta sau vor întemeia, după bunul lor plac, o nouă organizație care va falimenta și ea curând. În cea de-a doua circumstanță, cele crezute și practicate nu vor avea origini nici în teologie – acum privită cu alți ochi -, nici într-o convingere proprie adâncă, ci într-o încrâncenată și neconștientizată împotrivire față de confesiunea dintâi. Iar teologia lor se va construi pe ”a face toate lucrurile invers decât ceilalți”.

parasirea bisericii3               Două cazuri fericite am întâlnit, de-a lungul vremii, în privința aceasta. Oameni care, deși au trecut la altceva, au păstrat o amintire plină de recunoștință pentru biserica în care-au crescut. Din păcate, am găsit nenumărați alții care, trecând dintr-o parte într-alta, au făcut din credința nouă un mijloc de a-și defula rănile ce mocnesc în adânc, spoite cu ideologia religioasă a noii grupări.

parasirea bisericii1N-aș vrea să credeți că sunt pentru rămânerea cu orice preț într-o denominație sau congregație în care nu te regăsești. Departe de mine gândul acesta. Dar, dacă pleci, fă-o din motive conștiente: ai căpătat o altă înțelegere spirituală, ai găsit în noua comunitate oameni care să te ajute să crești, etc. Iar, o dată ce ai făcut acest pas, iartă tot ceea ce te-a rănit în confesiunea/biserica locală pe care-ai părăsit-o, continuă să trăiești toate cele bune învățate acolo, cultivă un gând înălțător și o rugă sinceră pentru cei rămași! Și, de vei constata în timp că ai făcut o alegere bună, nu uita că e prin har, nu prin mândra ta înțelepciune! Fii activ, nu reactiv!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la De ce-și părăsesc mulți creștini biserica? -”Teologia” reactivă –

  1. Am cunoștință despre sfatul dat, în urmă cu vreo 20 de ani, de un consilier creștin care zicea celor care pleacă dintr-o confesiune să se „împace” cu confesiunea lor și abia pe urmă să plece spre noua destinație, pentru că mai târziu riscă să vină trecutul peste ei – asta exprimat în termeni de nespecialist. Această formă de „răzbunare” a trecului se vede în cazul celor care ajung să e întrebe cu ce sunt mai buni noii lui confrați decât cei dintre care a plecat. Și am auzit exprimate în mai multe rânduri astfel de frustrări: „Mai bine rămâneam la [cei dintre care am plecat]”.

    Cred că, mai ales în confesiunile unde se face mare caz de această trecere (ponegrindu-se cu sârg trecutul, inclusiv cel confesional al convertitului), problema ar merita să beneficieze de mult mai multă atenție.

    Se observă adesea o vehemență deosebită a unor proaspăt convertiți care rămân mulți ani blocați într-o atitudine extrem de aspră cu fostele confesiuni. Iar aceștia sunt exploatați în lupta pentru prozeliți, scoși în față, purtați ca trofee (cu deplinul lor acord). Oamenii respectivi dau interviuri, țin conferințe, scriu articole denigratoare în care mint realmente. Adesea suspectez că nici ei înșiși nu înțeleg foarte bine ce li se întâmplă, dar, încurajați de noul anturaj, au impresia că fac bine. Când se întâmplă ca vreunul dintre acești convertiți să se piardă (că și asta e posibil), adesea rătăcirea lui e pusă pe seama confesiunii din care a plecat și care este, o dată în plus, blamată pentru nestatornicia convertitului.

  2. marius zice:

    Sau, unii pleaca pur si simplu ca si-au dat seama ca evanghelia proclamata de la amvon nu rezoneaza cu cea gasita in scripturi, iar enoriasii sunt asa de prinsi in lantul viciilor incat nici nu-si dau seama ca ereziile se vand fara concurenta. Sunt si cazuri in care profesia de pastor/preot e mult deasupra celorlalte, iar ierarhia in biserica e cel mai sfant lucru posibil. Asa ca se exclude orice colaborare cu persoane care ar putea candva concura pentru acelasi post mult ravnit de toata lumea teologica. Una din problemele abandonarii bisericii e faptul ca biserica actuala nu prea are similitudini cu cea primara, in care toti aveau drepturi egale de exprimare, nu era bariera cler-laic si era o adevarata fratietate in care fiecare dadea ce are mai bun, fara nici o concurenta, pe principiul ‘cel mai mare sa fie slujitorul tuturor’. (A nu se confunda slujirea cu proclamarea eu-lui si a ereziilor)

  3. Cristina zice:

    Eu ma gindesc la doua motive care contribuie la aceasta parasire. Educatia crestina nu este facuta corect. Educatia ateista umple golul pe care l-a lasat educatia crestina.

  4. Deşi sunt străin de zona protestantă, neoprotestantă şi evanghelică, intervin şi eu, deşi am mai scris asta într-o postare.
    Eu cred că principalul resort care-i propulsează pe cei mai mulţi, să le zicem, traseişti denominaţionali este faptul că, simbolic vorbind: Nu-şi dau seama că există o diferenţă enormă între electronică şi electronişti ! 😦 Deşi scopul lor este de a învăţa electronica, ei se poticnesc în electronişti ! Faptul că, de exemplu, eu sunt un electronist slab, nu înseamnă că electronica nu este adevărată ! Asta cred că-i împiedică pe majoritatea credincioşilor în devenire să păşească cu hotărâre pe drumul adevăratei credinţe, fenomen descris bine de apostolul Iuda:
    Iuda 1:2 îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite.
    Iuda 1:3 Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

  5. Eu as fi curioasa cum de ati ajuns la concluzia ca femeia a vrut numai sa-si scapa copilul de „catanie” dintr-o hiperprotectie si dependenta si nu pe baza convingerilor ei religioase ca un crestin nu trebuie sa invete sa lupte, sa puna mana pe arma, de exemplu. Pentru ca din modul cum a actionat, cam asa reiese, dat fiind ca existau si alte modalitati de a-si scapa fiul, dar la care nu a apelat.
    Daca voia numai sa-l scape de „catanie” fara sa fie convinsa ca nu e crestineste sa faca armata, i-ar fi putut lua un certificat medical (eventual de la psihiatru pentru o depresie, ceva) si ar fi putut rezolva problema fara sa paraseasca biserica respectiva. Dar probabil ca a descoperit ca doctrina bisericii respective nu corespundea convingerilor sau interpretarilor ei din scriptura, cu ocazia inrolarii fiului ei.
    Pe de alta parte, in povestea aceasta nu se specifica pozitia fiului, care, adult fiind, putea sa-si exercite dreptul de a decide ce face cu viata lui. Putea trece singur la denominatiunea cealalta, din moment ce numai el avea nevoie de certificat, iar mama putea sa ramana foarte bine unde era – or faptul ca si ea a trecut la noua confesiune arata ca la mijloc au fost mai degraba convingerile ei, nu hiperprotectia.

    • Relatarea din revista cu pricina spunea ca singurul argument al trecerii la o alta confesiune a fost faptul ca acea denominatie oferea membrilor sai certificate pentru absolvirea de armata.

      • În mod sigur acea femeie s-a ghidat după Sfânta Scriptură, după textul din Isaia care spune:
        Isaia 2:2 Se va întâmpla în zilele din urmă, că muntele Casei DOMNULUI va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
        Isaia 2:3 Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele DOMNULUI, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul DOMNULUI.
        Isaia 2:4 El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor [evident din acel mare număr de popoare, nu din toate !] nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s