„Cum să prefaci jalea în bucurie?” Predică la învierea fiului văduvei din Nain: Luca 7, 11-16


Invierea_fiului_vaduvei_nain-2Într-un sat mic se petrece o minune mare. Domnul intră în cetatea Nain, iar pe poarta cetăţii tocmai ieşea un convoi funerar. Mort era un tânăr, singurul fiu al mamei sale, iar aceasta, mama, era văduvă. Domnului i s-a făcut milă, văzând lacrimile femeii, se apropie de sicriu, îi vorbeşte tânărului şi îl trezeşte la viaţă. Motiv pentru toţi cei prezenţi să se înfricoşeze de puterea lui Isus şi să recunoască în El prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu. Şi, deasemenea, prilej pentru ucenicii lui Ioan, unii dintre ei prezenţi la acest eveniment, să-i confirme lui Ioan că El, Cristosul acesta, este Mesia, Cel aşteptat şi propovăduit de el.

Acesta este contextul. Simplu şi uşor de înţeles. Însă pe cât pare de simplu, pe atât ascunde în el înţelesuri adânci, oportunităţi de reflecţie, de cugetare, de cercetare şi, de ce nu, de minunare în faţa orânduirilor şi planurilor lui Dumnezeu. Pentru că, ori de câte ori vorbim despre moarte, iubiţi credincioşi, se nasc în noi mulţimi de simţiri şi de frământări lăuntrice. Şi cu tot ce s-a scris despre moarte, şi cu tot ce ni s-a lăsat mărturie pe paginile Scripturii, moartea rămâne totuşi o taină, de neexplicat, de neînţeles întru totul. Vorbind despre viaţă şi moarte, Antonie Plămădeală, teolog ortodox, avea să afirme: „toţi suntem un mister între două mistere: naşterea şi moartea”. Antoine de Saint-Exupery spunea: „în moartea unui om, moare o lume necunoscută”. Evoluţionistul Jean Lahor credea despre moarte că „este plata datoriei către specie”. Ovidius se temea mai mult de suferinţa morţii decât de moartea în sine: „nu mă îngrozeşte moartea, ci felul de a muri”. Maria Tănase, într-un cânt popular plin de tâlc şi de amuzament, vorbea şi ea despre moarte: „Aş muri, moartea nu vine; aş trăi, dar n-am cu cine”. Emil Cioran scria: „Omul acceptă moartea, dar nu ceasul morţii. Să mori oricând, numai când trebuie să mori nu!” Iar Iulia Haşdeu, copilul genial murit de tânăr, scria într-una dintre poeziile ei: „Poete, moartea moare! Dar tu vei dăinui” – văzând, probabil, un fel de continuitate a vieţii prin creaţie, un fel de transcendenţă prin artă.

Iată câteva dintre gândurile oamenilor cu privire la moarte. Parcă domină un sentiment de deznădejde, de neputinţă, de zădărnicie şi de lipsă de sens când citeşti aceste mărturii. Iar fragmentul lecturat astăzi, din Evanghelie, contrastează puternic cu aceste idei. Această minunată pericopă evanghelică e un imbold de a trăi, de a crede, de a spera! E plină de căldură, reconfortantă, senină, aducătoare de pace. Te uiţi în jur şi vezi că se întâmplă atâtea morţi: accidente, crime, morţi subite, fără cauză aparentă. Şi parcă, mai mult decât altădată, auzi despre morţi ale tinerilor. Şi te cuprinde aşa un simţământ de nedreptate, de revoltă interioară: un trandafir care a înflorit, la vremea lui, care şi-a arătat culoarea şi parfumul, iar acum s-a vestejit, e parcă firesc a muri; dar un trandafir zdrobit înainte de maturizare pare nedrept, nu-i aşa? Aşa se întâmplase şi cu tânărul acesta. Şi mare durere a pierderii avea să suporte mama lui, ducându-şi întâi soţul la groapă, iar acum pierzându-şi singurul ei fiu. Iar în acest tablou tragic al întristării deznădăjduite, intervine Dumnezeu, prin Fiul Său, „Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Cum să prefaci jalea în bucurie? Poate ai trecut şi tu printr-o pierdere, a unei persoane dragi, a unui vis, a unei dorinţe, a unui loc de muncă. Aşa cum a suferit văduva o pierdere, aşa poate suferi şi tu. Cum să facem faţă pierderilor din viaţa noastră şi să mergem mai departe?

Cum poţi preface jalea în bucurie?

  1. Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te mângâiat de cei de lângă tine: „cu ea era o multime de oameni din cetate” –vers 12.

Se întâmplă ca tocmai atunci când avem nevoie mai mare de consolare, inima noastră să se închidă pentru ceilalţi. Când pierzi pe cineva sau ceva drag, e foarte important să te laşi mângâiat de prieteni. De aceea, de mare folos pentru o persoană îndoliată este să fim acolo, lângă ea. Nu folosind prea multe cuvinte, nu ţinând predici peste predici, nu arătându-ne noi ăia înţelepţi, care dăm sfaturi celui suferind, ci, pur şi simplu, să fim acolo pentru cel în nevoie. Pentru cei care-şi deplâng mortul. Sau pierderea suferită. Dar, în aceeaşi măsură, este important ca şi noi, dacă suntem în postura celui îndoliat, să ne arătăm deschişi la a primi mângâierea oamenilor prezenţi. Ei sunt acolo pentru noi. Ei simt cu noi, atât cât pot simţi. Vor să ne arate că suntem valoroşi pentru ei. Ştiu, ne luptăm în doliu cu multe stări contradictorii: nu dorim să acceptăm, suntem supăraţi pe Dumnezeu, suntem supăraţi pe ceilalţi, care sunt în viaţă, tot întrebăm „de ce?”. Şi parcă ne vine natural să ne izolăm de toţi şi de toate şi să ne trăm însinguraţi durerea. Aşa procedând, îndepărtându-ne de oameni, depresia pune încet-încet stăpânire pe noi. E trist să pierzi pe cineva drag. Oh, dar cât de trist este să fii singur la ceasul acestei mari pierderi, să nu fie nimeni lângă tine, nimeni pe umărul căruia să plângi, nimeni pe suportul căruia să te sprijini.

Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te mângâiat de cei de lângă tine! Deschide-ţi inima către oamenii care vor să-ţi fie alături şi nu-i alunga din preajma ta!

1.Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te mângâiat de cei de lângă tine:

  1. Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te atins de Isus. Lasă-L pe Isus să se atingă de racla ta! Vers 14: „Isus S-a apropiat şi S-a atins de raclă!”

Cu toţii avem sicrie în viaţa noastră lăuntrică. Sper să nu vă şocheze ce vă spun. Cu toţii avem racle în viaţa noastră. Avem locuri întunecate, unde n-a pătruns nimeni. Nici noi n-am mai dat pe-acolo, pentru că plângem oricând intrăm înăuntru. Avem locuri unde miroase a moarte şi, oricât am acoperi, mirosul stricăciunii rămâne acolo. Unele colţuri moarte din inima noastră nu le cunoaştem, de altele suntem conştienţi. Nu ştiu care este racla din tine: o persoană care a murit poate, ca în cazul acestei văduve, cu moartea căreia nu te-ai împăcat. Poate o iubire trădată. Un vis că vei ajunge cândva undeva, spulberat. Sau nişte răni din copilăria ta, care te-au făcut să te stingi uşor, cu tot ce e în tine, unic, frumos şi irepetabil.

Sunt locuri în inima noastră unde e bine să nu mergem niciodată neînsoţiţi de Cristos. Sunt morţi chiar înăuntrul nostru care au nevoie de atingerea Domnului, de tandreţea mâinilor Lui. De va sufla peste aceste pierderi suflare de viaţă! De va aduce linişte acolo unde se cuvine linişte, bucurie unde se cuvine bucurie, speranţă unde avem nevoie de speranţă, înviere unde ştie că e nevoie de înviere! Paula Bâlc exprimă această nevoie de atingere a lui Isus în versuri deosebite:

Îţi scriu, Isuse, scriu ce simt…

Nevoie am de-al Tău alint,

De mângâierea-Ţi ce-mi dă har,

Măreşte-mi al credinţei dar…!

„Ferice de cei ce plâng” nu sunt la Domnul Isus cuvinte în vânt. Binecuvântaţi sunt toţi aceia care în plânsul lor Îl au pe Domnul Cristos alături! Binecuvântaţi sunt toţi aceia care plâng cu Cristos! Ce unire profundă e între lacrimile lor şi lacrimile Domnului, care a purtat pe cruce nu doar suferinţele noastre, ci şi toate lacrimile noastre! Ce consolare pentru cel care a pierdut ceva şi acum îşi plânge pierderea să ştie că orice pierdere, în Cristos, devine câştig. Că, undeva, cândva, în chip nesperat şi nebănuit, lacrimile acestea vor uda un pământ pe care va creşte un rod frumos! Cristos nu ne promite că ne va şterge toate lacrimile, dar promite că va plânge cu noi, oricând Îl vom chema alături a ne fi.

Atingerea de racla femeii s-a soldat cu o înviere. Iar, înainte de această minune, Îi spune Domnul să nu mai plângă. De ce oare? Să fie oare Domnul împotriva lacrimilor? Să nu fie bine să-ţi plângi pierderea? Aici daţi-mi voie să fac o mică paranteză, pentru că e necesar a lămuri acest aspect.

  1. Isus nu interzice plânsul, dar nu încurajează plânsul zadarnic. Dar cum era zadarnic plânsul femeii? Urma să devină zadarnic. Fiul ei mort, pricina întristării ei, va fi înviat. Prin aceasta, Isus se arată mai tare decât moartea. Ce rost are să plângi după ceva pierdut, dacă acest pierdut al tău va fi regăsit? Femeia Îl avea în faţă pe Domnul vieţii. Pe Cel ce ţine cheile locuinţei morţilor. Pe Cel care, singurul, poate dărui viaţă veşnică. Autorul vieţii stătea lângă femeia care plângea moartea. Şi Isus o îndeamnă să nu plângă. Nu pentru că ne e interzis a plânge, ba chiar suntem încurajaţi a o face când e nevoie. Ci pentru că e o vreme a lacrimilor şi o vreme a bucuriei. Iar, pentru femeie, în câteva clipe, vremea lacrimilor avea să se termine.
  2. Isus nu interzice plânsul, ci deznădejdea din plâns: „să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au nădejde” (1 Tes 4,13). Ioan Hrisostom, cunoscut în bisericile tradiţionale ca „Sfântul Ioan Gură de Aur”, afirma: „cu bocetul tău, nu vei putea schimba ceea ce s-a făcut, ci numai a-ţi vătăma ţie însuţi”. Se cuvine aşadar să lăsăm lacrimile să curgă, dar, pe atât de adevărat este să nu rămânem în această stare, să nădăjduim puternic în Dumnezeu şi-n promisiunile Lui care întrec existenţa noastră efemeră.

 

Cum poţi preface jalea în bucurie?

  1. Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te mângâiat de cei de lângă tine
  2. Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te atins de Isus. Lasă-L pe Isus să se atingă de racla ta!
  3. Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te învăţat de Dumnezeu: vers 16: „toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Un mare prooroc S-a ridicat între noi. Şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său!”

Maica şi-a primit fiul înapoi. Ca un dar de mare preţ. Dar toţi cei care au asistat la această minune au primit ceva. Un respect deosebit faţă de Dumnezeu şi faţă de Fiul Său s-a înfiripat în ei. O nouă cunoştinţă. Tainic, şi o prefigurare a învierii, o înviere în care ei nu credeau. Dar o simţeau şi o vedeau acum.

De fiecare dată când pierdem ceva, prin această pierdere Dumnezeu doreşte să ne dăruiască altceva. De fiecare dată când pierdem ceva, Dumnezeu ne învaţă ceva! Iar pentru noi, credincioşi ce credem în Înviere, moartea cuiva este un minunat prilej de a pune în practică ceea ce un părinte răsăritean spunea: „Fii mai înţelept şi, la moartea altuia, învaţă-te a tremura pentru tine însuţi; depărtează toată uşurătatea minţii, cercetează faptele tale, îndepărtează toate păcatele tale şi schimbă purtarea ta spre mai bine…” De aceea, e folositor să Îl întrebăm mereu pe Dumnezeu: „Doamne, de ce ai îngăduit asta? Ce doreşti să schimbi în mine? Ce doreşti să mă înveţi? Oare vrei să mă dezlegi de ceva şi să mă legi de altceva? Ce lecţie îmi predai? Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!”

Cum poţi preface jalea în bucurie?

  1. Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te mângâiat de cei de lângă tine!
  2. Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te atins de Isus. Lasă-L pe Isus să se atingă de racla ta!
  3. Pentru a preface jalea în bucurie, lasă-te învăţat de Dumnezeu!
Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la „Cum să prefaci jalea în bucurie?” Predică la învierea fiului văduvei din Nain: Luca 7, 11-16

  1. George Edy zice:

    În nenumărate ocazii Isus a transformat jalea în bucurie. Ar trebui ca și noi în sfera noastră de activitate să aducem bucurie pe chipul semenilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s