Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă



E noaptea capitulării Germaniei. Aceasta fi-va cea din urmă noapte pentru ”evreii lui Schindler”. Peste puțină vreme, iudeii respectivi vor fi liberi. Liberi să-și plângă morții și să-i caute pe cei rămași în viață. Liberi să muncească, să învețe, să se bucure, să privească spre viitor, să se închine lui Dumnezeu, în felul în care ei cunosc a o face. Cu toții știu că Schindler le-a scăpat viața, că e eroul lor, salvatorul lor. Dar Schindler e cuprins de remușcări. ”-De aș mai fi salvat câțiva evrei?! Dacă aș fi vândut mașina aceasta… oh, de aș fi vândut mașina aceasta, aș fi salvat încă zece evrei! Ce nevoie aveam eu de această mașină? Dacă aș fi vândut acul acesta”, spune Schindler scoțând din buzunar un ac de cravată, ”aș fi salvat încă doi evrei!” Nu e nimic teatral în ceea ce spune Schindler. În inima lui, e o mare durere. Deși și-a epuizat toate resursele financiare și a ajuns falit, deși și-a folosit toate relațiile pentru a salva cât mai multe suflete, Schindler e cuprins de amărăciune. Colaboratorul său apropiat, evreu și el, îi întinde atunci un inel, pe care sunt însemnate următoarele slove ale Talmudului: ”Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”.

Am descris un fragment din ”Lista lui Schindler”, emoționantă ecranizare a unui fapt real. E un film pe care vă invit să-l vedeți, oridecâteori sunteți copleșit de nemulțumire, de cererile de ajutor ale apropiaților dvs., de lamentările și de problemele, parcă mai multe ca niciodată, cu care se confruntă toți oamenii. Ați putea să vă închideți inimile în fața nevoilor celorlalți, să spuneți că ați făcut destul pentru ei, că e timpul să se descurce și singuri, că nici pe dumneavoastră nu v-a ajutat nimeni, că vreți să vă concentrați mai mult asupra propriilor dvs. interese, că ați obosit săvârșind binele, că vă e teamă ca oamenii să nu profite de dvs., etc. Sau ați putea să vizionați filmul acesta și să aveți în minte și un alt fragment din istoria lumii. Isus, Fiul lui Dumnezeu, e pe pământ. Într-una din predicile Sale în care vorbește despre Împărăție, Mântuitorul spune auditoriului: ”Atunci va zice Împăratul celor de la drepta Lui: ‚Veniți, binecuvântații Tatălui, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine’.” Matei 25, 34-36. Spunea un înțelept că suntem la fel de aproape de Dumnezeu precum suntem de persoana pe care o displacem cel mai tare. Așa e, nu ne plac problemele, abia le purtăm pe-ale noastre, darămite să ne luăm poveri suplimentare. Compania celor flămânzi nu e una plăcută. De străini ne e frică: ”cu ce gânduri vin?”, ”oare de ce și-au părăsit țara, dacă sunt oameni cinstiți?” Iar pe cei cu haine murdare greu îi tolerăm pe locurile de lângă noi din mijloacele de transport în comun, fără să ne gândim o clipă că poate nu au unde se spăla… sau poate nu au alte vestminte. De bolnavi nu prea dorim a ne aminti, din dorința inconștientă de a respinge tot ceea ce ne amintește că poate, într-o zi, vom fi noi în locul lor. Iar în temniță, ce să căutăm noi acolo? Doar în viața noastră n-am făcut decât bine tuturor…

Sunt oameni în jurul nostru care au nevoie de noi. Nu ne dăm seama ce responsabilitate implică a fi al lui Cristos! Dar noi suntem chemați să vedem lucrurile nu cu ochii pătați de egocentrism, mândrie și orgoliu, ci cu ochii lui Isus! Noi suntem brațele lui Isus pentru oameni! Brațele Lui, ale Celui care, pe Cruce, a îmbrățișat o lume întreagă, împăcând-o cu Cerul. Noi suntem picioarele Lui, umblând pretutindeni pentru a duce solia păcii și a iubirii fără de margini! Ar fi putut folosi îngerii, dar a ales să Se folosească de noi, de tine și de mine. Noi suntem cei mai aproape de oamenii în nevoie! Noi trăim în mijlocul lor! Noi suntem de o natură cu El, prin înfierea Lui, și de o natură cu ei, prin nașterea cea dintâi.

Mi se întâmplă adesea să-i ascult pe oamenii cu probleme. Sunt două atitudini pe care le remarc mai mereu. Sunt unii care, în momentul în care sunt atinși de chestiuni ce li se par insurmontabile, se ascund într-o carapace ființială și zi și noapte cugetă la ale lor necazuri, închizând complet ușa inimii pentru cei care sunt mai în nevoie decât ei. De cele mai multe ori, aceștia se îmbolnăvesc pe zi ce trece mai tare și nici un remediu nu mai are putere de izbăvire în cazul lor. Dar e și o altă categorie de oameni, tare dragă mie. Aceștia din urmă găsesc resurse în Cristos de a se apleca asupra celorlalți, de a se implica în viețile lor, de a-i ajuta pe alții să treacă biruitori peste etape de încercare existențială. Cel mai des, uitând de ei înșiși, căutând să aducă tămăduire altora, chiar ei sunt salvați. E o lecție de viață pe care chiar constituția pe care Creatorul ne-a dat-o ne-o așterne înainte. Uitați de pildă cum se hrănește inima! Când sângele e pompat în tot organismul prin artera care pleacă de la inimă, chiar la baza acestui vas sanguin, cinci procente din sânge pleacă în arterele coronare, care hrănesc inima. Suficient sânge cât să asigure buna funcţionare a cordului. Când hrăneşte întreg organismul, inima se hrăneşte de fapt şi pe ea însăşi, deşi nu e intenţia ei primordială. La fel e şi cu omul: doar atunci când dăruieşte, primeşte cu adevărat ceea ce merită; şi doar când se pierde iubindu-i pe alţii, se regăseşte pe sine.

”Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”. Pentru unii, chemarea divină de a-i salva pe alții implică misiunea în părți ale lumii ostile credinței creștine. Pentru alții, sacerdoțiul. Pentru cei mai mulți dintre noi, a salva o viață înseamnă, pe lângă mărturisirea Evangheliei prin cuvinte și faptă, poate puțin din venitul nostru, donat unui nevoiaș, sau poate o recomandare, o vizită, o îmbrățișare. Particularizați, în dreptul dvs.! Fiecare suflet are valoare, și încă eternă valoare. Iar acest ultim adevăr, pe care avea să-l descopere Schindler salvându-i pe evrei, ni l-au transmis sfinții dintotdeauna și ni l-a predicat Însuși Dumnezeu, coborât pe pământ spre a-și asuma nevoia dvs. și nevoia mea și a ne învăța si pe noi să facem la fel pentru ceilalți.

”Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: ‘Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?’ Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: ‘Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-acești fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut’. Matei 25, 37-40.

Să-L descoperim pe Domnul Isus Cristos în fiecare om în nevoie și să nu pregetăm în a-I veni în ajutor!

Anunțuri

Despre patrincaandrei

Andrei Pătrîncă este medic psihiatru, creștin, interesat să-i ajute pe tineri să depășească diverse abisuri existențiale. Articolele lui Andrei Pătrîncă nu sunt scrise în manieră științifică sau teologică, ci sunt zămislite din propria concepție despre lume si viață. Mesajele prietenilor lui, postate pe blogul său, sunt scrieri care i-au atins inima și i-au marcat existența. Lectură plăcută tuturor! :)
Acest articol a fost publicat în ajutor, evrei, marinimie, salvare, Schindler. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă

  1. Falvo zice:

    Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro

  2. Anonymous zice:

    este un film cu adevarat special, printre primele 5 filme care m-au marcat din multimea de filme scoase pe banda rulanta…ai putea cauta beyond borders. si acolo se pot vedea unele nevoi la care nu se grabeste nimeni sa ajute. d.r.

  3. Multumesc, Anonim! Voi tine seama de propunerea ta! Multumesc pentru comentariu!

  4. Mihaela Pana zice:

    Asta-i frumusetea crestinismului, exact paradoxul asta: daruind vom dobandi, renuntand la noi ne vom salva sufletele, dand altuia din timpul, atentia, banii nostri ne vom imbunatati! Dar pentru asta e nevoie de curaj si multa sinceritate!!

    Foarte frumos exemplul cu inima! Parintele Nicolae Steihardt are o carte de predici, „Daruind vei dobandi!”, tare deosebita!

    Imi amintesc un adevar descoperit de o monahie rusoaica, Arsenia: nu intelegea de ce era nevoie sa ceara iertare tuturor maicutelor la inceputul Postului Mare, asa cum era obiceiul in manastirea sa, desi nu tuturor le gresise. Dar si-a dat seama in cele din urma- prin lipsa dragostei, a rabdarii si prin alte neputinte ale sale a ranit pe cei din jurul sau (indirect, nu direct), de fapt le-a luat sansa de a simti si a se bucura de dragostea ei. CONCLUZIA: suntem legati unii de altii, ne influentam fara sa vrem, depindem unii de altii mai mult decat ne dam seama.

    Si pana la urma e important nu numai ce am facut rau, ci ce am facut bine sau ce am fi putut face bine pentru ceilalti, deci nu numai ce ne-am oprit a face, ci si ce am adus in plus pentru altii (grija, atentie, ajutor din proprie initiativa) .

    Domnul cu noi cu toti!

  5. Multumesc pentru acest text frumos si pertinent. Ma bucur ca exista oameni ca dumneavoastra!!!
    Agnes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s