Vladimir Ghika pentru necatolici – interviu cu jurnalistul catolic Claudia Stan

1.      Claudia, îți mulțumesc pentru deschiderea de a împărtăși cu noi, cititorii acestui blog, cei mai mulți dintre noi necatolici, câteva lucruri despre Monseniorul Vladimir Ghika, recent beatificat.

Eu îți mulțumesc pentru acest prilej de a-l vesti pe Dumnezeu prin sfinții săi. Citeam de curând în cartea unui iezuit american, James Martin, cum sfinții sunt atât de puțin valorizați în vremurile noastre tocmai din cauză că devoțiunea către sfinți nu este corect abordată, uitând esențialul: că ei propun chei valide de înțelegere a modalității în care Dumnezeu lucrează în istoria personală a fiecăruia dintre noi şi, prin asta, în istoria universală. Sfinții sunt, prin aceasta, oameni universali, aşa cum, fără îndoială, este Monseniorul Vladimir Ghika.

2.     Pe durata desfășurării evenimentelor premergătoare beatificării Monseniorului, ai fost implicată într-o activitate care ți-a adus mari satisfacții. Despre ce este vorba?

Ca o îndrăgostită de Vladimir Ghika, am aşteptat cu mare nerăbdare să vorbesc lumii despre el. Ştii cum e atunci când cunoşti o persoană care îți place: arzi să le povesteşti prietenilor cât mai multe despre ea! Am citit cât de mult am putut despre şi de Monsenior şi cu ocazia aceasta trebuie să spun că există o bibliografie foarte bogată, care se găseşte integral pe www.vladimirghika.ro, din care recomand cu precădere scrierile atât de profunde ale Fericitului. Un volum apărut cu ocazia beatificării este cel întocmit de cinci dintre membrii echipei postulaturii cauzei de beatificare a Monseniorului, cu toții intelectuali şi creştini absolut remarcabili: Francisca Băltăceanu, Andrei Brezianu, Monica Broşteanu, Emanuel Cosmovici, Luc Verly. Volumul respectiv este biografia lui oficială, se numeşte „Vladimir Ghika, profesor de speranță” şi dezvăluie o serie de mărturii şi documente importante care au stat la baza alcătuirii dosarului Positio, înaintat Vaticanului pentru recunoaşterea martiriului Monseniorului. Cartea aceasta este un regal de scriitură simplă, elegantă, limpede, care evocă stilul lui Vladimir. În spiritul aceasta, m-am străduit şi eu, cu slabele mele puteri, să-l vestesc lumii pe el, vestitor neobosit al lui Cristos, oricând şi oriunde am fost chemată s-o fac. O slujire extrem de dragă mie este cea de ghid în Muzeul „Vladimir Ghika”, amenajat la Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti, un loc de suflet care vorbeşte despre viața lui, prin obiecte care i-au aparținut, cum ar fi valijoara cu care ducea Sfintele Sacramente bolnavilor, altarul din capela „Sf. Vincențiu de Paul”, potirul cu care a celebrat prima lui Liturghie… Uneori, după ce toți vizitatorii au plecat, îmi place să rămân acolo, singură cu Vladimir, în tăcere, încercând să mă rog alături de el…

3.     De ce îți este atât de drag Monseniorul Ghika?

E imposibil să nu-l îndrăgeşti când ajungi să-l cunoşti. Iar eu, în timp, am încercat să-l cunosc din ce în ce mai bine, ajungând să îl simt tot mai mult ca pe un prieten apropiat, nu ca pe un personaj cu aură, din calendar, inaccesibil, distant, cocoțat într-un turn de fildeş. De aceea, îndrăznesc să-l numesc Vlad, aşa cum semna el scrisorile trimise fratelui său din exil, Dimitrie. Vlad a suferit mult, a trăit cu multă exuberanță, a iubit extrem de intens şi nu i-a fost străin nimic din cele pe care fiecare dintre noi le are de înfruntat într-o viață de om; dar a făcut-o cu totală încredințare în mâinile Domnului, cu o extraordinară tenacitate a credinței, cu un soi de încăpățânare fantastică în a nu se lăsa doborât, învins chiar şi de cele mai grele încercări. Relația mea cu el s-a construit în timp: l-am cunoscut prin lectură, l-am întâlnit în rugăciune, l-am descoperit profund în nişte lucruri pe care cu greu le-aş putea numi coincidențe, despre care am povestit succint pe blogul meu, într-un articol intitulat „Prietenul meu Vlad. Istoria mea… imobiliară cu Mons. Vladimir Ghika”. Cred că am fost definitiv cucerită de el când am simțit că el însuşi a ieşit în întâmpinarea căutărilor mele, atât a celor pragmatice (de pildă, a dorinței de a intra în apartamentul lui din Bd. Dacia), cât şi a celor spirituale (mi se întâmplă adesea să mă adresez lui, firesc, aşa: „Vlad, te rog, ajută-mă!”). Vlad e un bun prieten, pe care continui să-l descopăr, fascinată, zi de zi („Gândurile” lui îmi „vorbesc” mereu, sunt un inepuizabil izvor de dialog cu el)…

4.     Din puținele lucruri lecturate despre Monsenior, am fost surprins de câteva gesturi de adâncă smerenie, de direcționarea privirii oamenilor către Isus, ca Adevăratul Dătător de binecuvântare, gesturi care i-ar face mai cu seamă pe protestanți să-l îndrăgească nespus. Este Monseniorul Ghika un model de virtute creștină, de trăire autentică universală, non-confesionalistă?

Nu am nici cea mai mică îndoială că Vlad are potențialul uriaş al unui Francisc de Assisi şi al unui Anton de Padova de a spulbera efectiv barierele interreligioase şi interconfesionale. Este, aşa cum spuneam, un om universal. Poate că un amănunt mai puțin cunoscut al biografiei sale este acela că Vladimir şi fratele său, Dimitrie, au fost educați, în primii ani de viață, în mediu protestant, iar Vlad, cu infinita sa delicatețe sufletească, îi scrie în 1921 prietenului său Jacques Maritain, la moartea institutoarei sale, domnişoara Divorne: „Am cerut o Liturghie și rugăciuni în folosul cuiva care a fost o a doua mamă pentru fratele meu și pentru mine, bătrâna noastră institutoare, care a murit zilele acestea la Geneva. A stat douăzeci și opt de ani în familia noastră. Protestantă, dar în Buna credință, și foarte credincioasă, a plecat, după o viață de muncă și devotament, spunându-le alor săi: «Știu unde mă duc»…; din cauza religiei sale, puțină lume din jurul său se va ruga pentru ea. Încerc să suplinesc această lipsă de rugăciuni, mai puțin gravă pentru ea decât pentru alții, cât pot mai bine”. Iată, aşa cum spuneai, unul din nenumăratele gesturi de adâncă smerenie.

Şi, ca orice smerit şi sărac al Domnului, desigur că el nu făcea altceva decât să îndrepte privirea tuturor către Isus: ce pildă splendidă într-o lume în care fiecare se predică pe sine, cu atât de multă zgomot, atâta individualism şi atâta violență… Vlad atribuia Domnului şi numai lui toate vindecările trupeşti şi sufleteşti obținute prin cunoscutele binecuvântări pe care le dădea cu Spinul din cununa Mântuitorului… Închis la Jilava, după torturi odioase şi privațiuni dezumanizante, singura dată în care Vlad şi-a manifestat mâhnirea a fost momentul în care, cu prilejul unei percheziții, i-a fost confiscată relicva Spinului: pentru mine, acesta este mărturia supremă a delicateții sale interioare, a îndrăgostirii sale iremediabile de Domnul… un bătrân de 80 de ani care nu plânge pentru că este bătut cu ciomegele de gardieni, că este umilit şi batjocorit, plânge în schimb pentru pierderea prețiosului (pentru el) Spin…

5.     S-ar putea apropia un necatolic cu încredere de studiul vieții Monseniorului, fără a se simți ofensat? Ce ar putea descoperi dacă și-ar lua acest curaj?

Aşa cum am zis deja, nu cred că e posibil să ajungi să-l cunoşti pe Vladimir şi să nu te îndrăgosteşti de el. E un om al păcii, al iubirii, al căutării neobosite. În ciuda unei opinii destul de încetățenite, din păcate, credința nu e ceva static, este un organism viu, în continuă transformare, în permanentă căutare de sine întru Cristos. O credință statică e o credință moartă. Or, Vladimir ne propune tocmai asta: să fim vii unii prin alții, întru Cristos, să trăim în mod autentic ca mădulare ale Mântuitorului, nu doar într-o teorie searbădă, anostă, ca şi cum învățăturile lui Isus sunt nişte basme scrise într-o carte pe care, în cel mai bun caz, o mai lecturăm din când în când, fără să ne treacă prin cap să o şi trăim! Are Vladimir o vorbă fantastică: „Nu există ceva mai trist şi mai surprinzător decât faptul de a fi aflat şi de a constata încă o dată, în prezent, că porunca lui Cristos «iubiţi-vă unii pe alţii» este şi acum tot Poruncă Nouă”.

6.     Se spune că una dintre marile lupte ale celor care trăiesc o viață de sfințenie este cum să împace iubirea cu adevărul. Este Monseniorul, în viziunea ta, înclinat mai mult spre dragoste sau spre justiție?

Aş spune că în împărăția lui Dumnezeu, iubirea şi dreptatea coexistă paşnic, nu se exclud una pe alta, fiindcă în starea lor pură ele reflectă două atribute ale Creatorului despre care învățăm încă din Catehismul de şcoală primară. Nenorocirea e că oamenii au schimonosit şi au instrumentalizat şi dreptatea şi iubirea, ca pe atâtea altele, manipulându-le în nişte semnificații îndepărtate de intenția lor elementară. Dar, chiar şi aşa, ne e tuturor relativ uşor să ne dăm seama că o dreptate fără iubire duce la talibanism, iar o iubire fără dreptate este telenovelă. Atât dreptatea cât şi iubirea se regăsesc în forma lor pură pe Cruce şi în felul acesta le trăieşte şi Vlad. Dealtfel el spune că drumul către paradis are înălțimea unei cruci şi lățimea unei persoane…

Dar e fundamental faptul că el nu doar trăieşte iubirea, dar ştie să o arate şi altora, ştie să îi învețe şi pe alții să iubească total, fără condiționări şi fără compromisuri. Spunea, cu mâhnire: „Iubirea voastră nu iubeşte îndeajuns…”

Cred că Vlad a fost ferm atunci când a fost nevoie de fermitate, dar a fost ferm cu umilință, deci cu iubire. Şi a iubit „până la capăt”, dar în dreptate şi în adevăr: nu a iubit o ideologie, un simbol, ci o Persoană, Iubirea însăşi. Şi modelele acestea de dreptate şi de iubire dau substanță spiritualității sale, fiindcă sunt vii, accesibile, încurajatoare.

7. Care sunt cuvintele care te ating cel mai mult dintre cele spuse de Monseniorul Ghika? Care sunt faptele credinței sale cu cel mai mare ecou în inima ta?

Grea întrebare! Mi-e imposibil să aleg un singur gând sau o singură faptă a lui Vlad care m-a marcat. Tot ce a spus a şi trăit, tot ce a trăit a şi predicat, în viața lui nu a existat niciodată fractura aceea dramatică între credință şi fapte, care scurtcircuitează astăzi coerența multor creştini. A trăi rugăciunea era unul din crezurile lui Vladimir, de aceea spunea: „Contemplativii care, trebuind să acţioneze, se simt împiedicaţi în contemplare nu sunt prea avansaţi în contemplaţie. Iar cei care, obişnuiţi să acţioneze, nu ştiu să contemple acţionând, nu sunt prea avansaţi în acţiune.”

Vlad îşi scria gândurile pe bilețele de hârtie (avem astăzi câteva mii) şi fiecare dintre aceste gânduri (alcătuit uneori doar din câteva cuvinte) este construit în jurul unei întregi teologii practice şi extrem de profunde a speranței, credinței şi iubirii. Dar are şi remarcabile meditații şi conferințe pe tema suferinței, a carității, a rugăciunii, adevărate comori ale patrimoniului spiritual creştin, nu doar catolic.

Fapte ale credinței… Sunt îndeosebi ataşată de gesturile mărunte, de mare finețe, care schimbă radical vieți, precum efortul acela al lui Vladimir de a găsi prin vecini un scaun cu tapițeria stricată, pentru a avea un pretext să intre în dialog cu un tapițer tuberculos, ateu, care, în urma întâlnirii cu sfântul, a ajuns să moară în prietenie cu Dumnezeu.

8.     Cine este Isus pentru Monseniorul Ghika?

Isus este Totul, efectiv, concret şi nemetaforic Totul, şi singura rațiune a existenței sale. Practic, întreaga lui viață pământească este închinată căutării febrile, neîncetate de a împlini voia Domnului. Câteva trăsături inedite ale spiritualității lui Vladimir rezultă tocmai din raportarea lui la Isus, pe care îl numea „Cuvânt care a schimbat valoarea cuvintelor”. E cunoscută dezaprobarea lui față de abordarea lui Dumnezeu din perspectivă simbolică şi entuziasmul captivant cu care vorbeşte despre realitatea lui Dumnezeu, despre exercițiul prezenței Lui în mijlocul nostru. De aici, din experimentarea nemijlocită a prezenței reale a lui Dumnezeu, vine propunerea pe care Vladimir şi-o face de a alege numai ce alege Dumnezeu pentru el, de a prefera întotdeauna ceea ce preferă Cristos: asta e fabulos, să-l laşi pe Cristos să aleagă pentru tine! Să nu crâcneşti, să îmbrățişezi alegerile lui cu umilință. Din asta, ia naştere extraordinara lui teologie a nevoii, care îl îndeamnă să-l caute pe Isus în cei nevoiaşi, lipsiți nu numai de cele materiale, dar şi de cele spirituale. Trăind el însuşi plenar fericirea celor săraci în spirit enunțată de Isus în Predica de pe munte, generozitatea cu care se abandonează pe sine voii divine, făcându-se instrument în mâinile Domnului, îl face să trăiască, la timpul prezent în Împărăția lui Dumnezeu…

9.     Îți mulțumesc pentru timpul acordat și sper ca toate cele aflate prin prisma acestui interviu să ne fie tuturor o încurajare spre a ne aminti de conducătorii noștri, a ne uita cu atenție la sfârșitul felului lor de viețuire și a le imita credința (cf. Evrei 13,7).

Îi încredințez pe toți cititorii tăi Domnului, prin mijlocirea lui Fericitului Vladimir Ghika, propunând spre meditare unul din îndemnurile sale: „Răspunde Inimii sfinte printr-o inimă consfințită”.

Interviu realizat de Andrei Pătrîncă, www.drandreipatrinca.wordpress.com

Claudia Stan este jurnalist catolic, autor al blogului Deus meus in te confido şi a două cărți: „De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăznețe” (Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 2010) şi „9 argumente creştine împotriva Codului lui da Vinci” (Editura Presa Bună, Iaşi, 2006). În pregătire, un volum de dialoguri pe marginea spiritualității Monseniorului Vladimir Ghika.