Aseară chiar, cu sinceritate și cu oarecare sfială, un prieten m-a întrebat dacă va fi neutră, din punct de vedere teologic, conferința creștină de azi, la care voi fi invitat să vorbesc, în calitate de psihiatru. Cândva l-a mâhnit, pe bună dreptate chiar, ”mărturia” convertirii cuiva, prezentată într-o conferință la care a fost invitat să asiste. Mă feresc adesea să mă asociez cu numele vreunei confesiuni, pentru că viziunea mea creștină este una mai cuprinzătoare decât cea confesionalistă și pentru că, printr-o etichetă nepotrivită, universalitatea mesajelor pe care voiesc să le transmit ar fi dureros perturbată. În plus, identitatea mea nu stă în apartenența denominațională, poate, eventual, într-una religioasă: sunt creștin înainte de a fi protestant, iar nu evanghelic înainte de a fi creștin. Deasupra tuturor acestor considerente, nu mă identific nicio clipă cu tot ce pretinde și învață o biserică sau alta, deși găsesc și prețuiesc elementele de adevăr și de iubire prezente în toate cultele.
Deci, nu-mi prea plac conferințele creștine. Iar cele care nu-mi plac de nicio culoare sunt acelea care abundă în mărturii personale ale convertirii. De ce? Vă dau câteva răspunsuri:
- Pentru că sunt condimentate, înflorite, exagerate ”pe alocuri, și anume chiar prin părțile esențiale”. Pentru a face mărturia spectaculoasă, mulți convertiți care vorbesc despre întoarcerea lor strecoară elemente care nu s-au întâmplat în realitate, glume, situații comice imaginare sau își hiperbolizează viciile din trecut.
- Pentru că unele patimi dezvăluite fără perdea devin un prilej de curiozitate pentru tinerii care nu le-au încercat vreodată.
- Pentru că viața pe care respectivii creștini pretind c-o duc în prezent întrece cu mult potențialul sfințeniei pe care puțini oameni consacrați din istoria Bisericii Creștine l-au atins. Chiar să se fi transformat peste noapte din ”mari” păcătoși în ”desăvârșiți” sfinți (practici, nu poziționali)? Hmm, și unde este smerenia atunci, când te lauzi cu asta în public?
- Pentru că în spatele lor stau oameni, organizații, biserici mai puțin interesate de propovăduirea lui Cristos și de întoarcerea la El a auditoriului, cât mai mult de creșterea numerică a comunităților lor.
- Pentru că prea puțini dintre acești zeloși mărturisitori își cheamă semenii la Isus și prea mulți la gruparea din care ei fac parte, aducând mari confuzii cu privire la Calea mântuirii, care nu e partidul, cum s-o numi el, ci Creatorul, Mântuitorul și Mângâietorul Dumnezeu în Cristos.
- Pentru că adesea mesajul e propagandistic, atacând violent și pe nedrept o anumită confesiune, din care făcea parte în trecut, cu scopul ridicării în slăvi a alteia, la care a aderat de curând.
- Pentru că există o intimitate a noastră cu Dumnezeu, după cum bine spune scriitorul evreu Frankl, așa cum există o intimitate a noastră cu semenii noștri în iubire și o intimitate a noastră cu noi înșine în suferință. Nu toate experiențele noastre cu Dumnezeu se cer făcute publice.
Când nu sunt expresia unui traseism spiritual, salut cu căldură multe dintre trecerile prietenilor mei (făcute cu discernământ și deplină responsabilitate) de la o confesiune la alta, indiferent de sensul trecerii. Cred însă că mărturia convertirii creștine e altceva decât emigrarea denominațională, chiar dacă aceasta facilitează cunoașterea lui Cristos: e găsirea Celui crucificat, mort și înviat, spre a noastră deopotrivă și non-denominațională mântuire.
Reflecții creștine 
Din păcate… ai dreptate. Pot fi acuzat de aceeași insensibiliate ca a ta 😦
Sa ne asumam acest statut, cu responsabilitate si spre trezirea unora! 🙂
Felicitari!
Multumesc!
Reblogged this on Cu drezina and commented:
În lumina evenimentelor recente, observațiile sunt demne de toată atenția. Dar și independent de un context imediat, mediul evanghelic trebuie să se mai privească și critic, având în vedere ponderea mărturisirilor și importanța care li se acordă.
Vreau să vă supun anteției următoarea chestiune. Un prieten ortodox, mergea la o biserică baptistă mai ales pentru aceste mărturisiri care, zicea el, nu sunt falsificate. Adesea nici nu mai asculta predica, ci doar confesiunile ce se făceau cu vreo săptămână înainte de botez. Vorba rabinului, cred că și el și dvs. aveți dreptate. Dar unde e totuși locul acestor confesiuni și cum pot fi ele valorificate spre folosul spiritual al comunității? Întreb pentru că în comunitățile evanghelice, convertirea este o marcă definitorie și, la urma urmei, un reper al istoriei personale deosebit de puternic, iar o verbalizare a lui are o mare încărcătură nu doar afectivă. E și o dovadă a apartenenței, conferă un anume confort psihic, e și o dovadă incontestabilă a lumii spirituale, e și liant comunitar etc.
De mult nu am mai citit un articol atat de asezat si bine argumentat vis-a vis de „marturiile” care chiar deranjează urechea si bunul simt. Multumesc mult pentru aceasta argumentare. E super.
Multumesc, domnule Iosif Dorcu!
Tocmai spunand ca nu iti plac marturiile crestinilor,te-ai alaturat celor pe care-i aminteai mai devreme.Despre ce statut vorbesti si ce responsabilitate fara asumarea a ceea ce esti?Spui ca te feresti sa te asociezi vreunei confesiuni…Imi cer scuze,dar in articolul pe care l-am citit exista multa inconsecventa,un bors cu de toate,menit sa ia mintile celor care au dobandit o bruma de experienta crestina pe internet,probabil.Inconsecventa este motivul real pentru care multi crestini isi parasesc Biserica.Ce legatura are convertirea cuiva cu modul de a ataca alte confesiuni?Eu sunt profesor de religie,m-am nascut ortodoxa,am ramas la fel si ma rog sa raman asisderea deoarece imi place consecventa.Dumnezeu este Cel care stie care este credinta cea adevarata,deoarece aceasta se afla in sufletul celui care crede si in manifestarile sincere exterioare fata de tot ceea ce este creat.Sunt constienta de faptul ca,convertirea cuiva,nu se produce pocnind din degete sau peste noapte,numai Dumnezeu cunoaste cu exactitate acest fapt.Eu n-am avut privilegiul sa am parte de educatie religioasa in familie,dar nici n-as putea trasa cu exactitate momentul in care am raspuns chemarii lui Dumnezeu.Ceea ce pot spune este doar atat:ca este momentul cel mai binecuvantat din viata mea de pana acum si acest lucru nu ma sfiesc sa-l impartasesc nimanui,restul cred ca nici n-as putea materializa in cuvinte.La orele mele raman si elevii altor culte,eu vin la scoala si prezint un alt mod de viata,cine vrea sa-l accepte,cine nu,nu vreau sa oblig pe nimeni sa accepte preceptele religioase in care eu cred.Dar nu pot spune ca sunt indiferenta,pentru ca eu stiu foarte bine sa fac diferenta intre ceea ce poate fi viata unui om fara Dumnezeu si ce sens capata dupa ce L-a inclus pe Acesta in ea.Cat despre alte confesiuni,am dovedit in nenumarate randuri ca pot purta un dialog civilizat cu argumentele pe care le detin si eu in urma experientei dobandite,fara a sari la gatul cuiva.Eu consider pana la urma ca arta de dialoga tine foarte mult si de felul in care te slefuiesti ca persoana.Si nu trambitez in vreun fel marturisind acestea,caci sunt constienta de faptul ca fara Dumnezeu,n-as fi nimic din putinul a ceea ce sunt.Am vrut doar sa stii ca nu toti suntem asa senili cum cred unii care pun mare accent pe principiile ratiunii si ca in credinta este nevoie de manifestarea integrala a sufletului omenesc:ratiune,sentiment,vointa libera.Pentru aceasta trebuie sa participam la viata activa a unei biserici sau alta,ci nu pentru a-i analiza pe altii cum sunt.Oamenii au impresia ca pot propovadui multe,dar din pacate se pierd in amanunte si uita esentialul.Nu stiu ce „inflorituri” poti sa gasesti in ceea ce am spus eu si crede-ma:nu ma aflu in spatele niciunei grupari sau apartenente politice…
Reblogged this on Persona and commented:
Aceasta nu este o incercare de demonizare a legitimitatii marturisirii publice a felul in care s-a convertit cineva, ci, dimpotriva, un efort de exorcizare a acestora de orice elemente care nu fac cinste imparatiei lui Dumnezeu.
Ma tm ca este un vox clamantis in deserto, dar aceasta nu inseamna ca acest strigat nu trebuie sa fie auzit. Vorba pocaitului cinic, ‘sa le fie de marturie’. 😦
Poate fi profitabil sa va intrebati:Unde sunt „madular” ? In trupul carei biserici locale am primit functiunea specifica sau participarea specifica la o anumita functiune a trupului spiritual al acelei biserici locale ?Cred ca agreati cat de sinistre ar un ochi ,sau o mana desprinse de trup umbland solitare pe strada , si cat de straina ideea adevarului divin.
Pingback: Țânțarul de București |
PatrincaAndrei Și rodika,
Aflați că, vă scrie cineva pe care Dumnezeu l-a schimbat la o secundă. Nasterea din nou nu este ce va Imaginați voi. Nasterea din nou este la secundă si nu peste noapte si nici in timp. In acea secundă, se întâmplă trei lucruri:
1- omul este iertat de păcate
2- omul este spălat de păcate prin sângele Domnului Isus
3- omul este adus din moarte spirituală la viață, fiind declarat un copil a lui Dumnezeu, in care locuiește Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus si Duhul Sfânt !!!
Apoi de aici începe mersul pe Calea lui Dumnezeu după invățăturile Sfintelor Scripturi, creșterea spirituală si implicarea in lucrarea lui Dumnezeu. Asemenea mărturisire nu este o laudă lipsită de smerenie ci, este Mărturisirea puterii nemarginite a lui Dumnezeu , care poate transforma un om, la o clipeală de ochi ( așa cum l-a transformat Dumnezeu pe Saul ).
Amin.
Nu doar marturisirea ar trebui analizata astfel ci orice se face in adunari .Hiperbola daca e bine folosita nu are nici un bai, e plina biblia de ele.Un prieten spunea „e atat de cald ca a scazut panza freatica „si eu ma gandeam instantaneu la aer conditionat…
Pe de alta parte decat o predica mediocra mai bine o marturie beton.
Cei care trec de la o confesiune la alta, trec in urma unei analize, sa zic asa. Asta inseamna ca nu se duc asa ca oile capii…ma rog, oricum nu e problema mea. Dar un lucru stiu sigur, ca desi Hristos ne iubeste pe toti , totusi Adevarul este unul singur. Iar cine cauta cu sinceritate acela gaseste. In privinta convertirii, a intoarcerii la credinta mai avem si noi nevoie de cate un exemplu personal.
Reblogged this on Esti crestin? and commented:
identitatea mea nu stă în apartenența denominațională, poate, eventual, într-una religioasă: sunt creștin înainte de a fi protestant, iar nu evanghelic înainte de a fi creștin. Deasupra tuturor acestor considerente, nu mă identific nicio clipă cu tot ce pretinde și învață o biserică sau alta, deși găsesc și prețuiesc elementele de adevăr și de iubire prezente în toate cultele.